- Unui englez i-au dispărut 25.000 de euro din cont după ce i-a fost furat telefonul.
- Hoțul a reușit să facă și un credit de 8.000 de euro în numele victimei.
- Niall McNamee avea FaceID și parolă la telefon.
- Anul trecut au fost raportate aproape 24.000 de furturi în trenurile din UK.
- 98% dintre furturile raportate în 2023 nu au fost soluționate.
Unde telefon nu e, nimic nu e. Un englez a stat prea mult cu ochii în ecran și până la urmă a rămas cu ochii în soare. I-a fost furat telefonul în metrou, în timp ce era prea concentrat să dea scroll pe rețelele de socializare. La două zile de la incident și-a dat seama că i-au fost trași toți banii din conturile pe care le avea legate la aplicațiile din telefon – peste 25 de mii de euro, cu tot cu creditul de 8 mii de euro pe care hoțul l-a făcut în numele lui.
„Încercam de ani buni să iau un credit, dar banca îmi spunea că nu sunt eligibil… hoțul a reușit”, spune Niall McNamee, care este cântăreț și actor.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Nu e un caz izolat, spun cei de la oficiul britanic de transport public. Numărul de furturi din trenuri sau gări britanice a crescut cu 60% între 2018 și 2023. Cele mai multe au loc în Londra, Manchester sau Birmingham. „Hoțul neprins, negustor cinstit” se aplică și în Regatul Unit. Din cele 24 de mii de furturi raportate anul trecut, 98% au rămas nesoluționate.
Partenerii noștri


