- Procurorii au cerut trei ani de închisoare cu suspendare.
- Judecătorul a descris faptele drept „grave și social inacceptabile”, dar a suspendat condamnarea fără a impune o sentință.
- Avocata fetei a spus că victima nu era conștientă și nu și-a dat acordul.
Procurorii belgieni au făcut recurs în cazul studentului la Ginecologie care a violat o colegă de clasă. Judecătorul l-a găsit vinovat pentru agresiune sexuală, dar i-a suspendat pedeapsa pe motiv că e prea tânăr și are tot viitorul în față. Cazul va fi rejudecat de Curtea de Apel din Bruxelles. În urmă cu doi ani, cei doi studenți s-au întâlnit la o petrecere de Halloween, unde inculpatul a plecat cu tânăra în stare de ebrietate acasă la el. Avocata fetei a spus că victima nu era conștientă și nu și-a dat acordul, scrie VRT.
Pe rețelele sociale au început să apară date personale ale inculpatului. Procurorii le-au cerut oamenilor să rămână calmi chiar dacă unele decizii din justiție pot enerva sau supăra, asta nu dă dreptul nimănui să atace persoanele implicate, altfel va răspunde penal. Locuitorii din orașul belgian, Leuven, vor organiza un protest joi.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Procurorii din Leuven au făcut apel împotriva verdictului într-un caz de viol care a stârnit controverse în ultimele zile. Cazul implică un student la ginecologie din Leuven, acuzat de violarea unei colege în noiembrie 2023. Deși studentul a fost găsit vinovat, nu i-a fost aplicată nicio pedeapsă. Judecătorul a descris faptele drept „grave și social inacceptabile”, dar a suspendat condamnarea fără a impune o sentință.
Biroul procurorului public din Leuven a solicitat o pedeapsă de trei ani cu suspendare, considerând că suspendarea condamnării fără alte măsuri este inadecvată în acest caz. Prin urmare, cazul va fi rejudecat de Curtea de Apel din Bruxelles la o dată ulterioară.
Partenerii noștri


