- Deputat USR: PNL îi face cadou lui Predoiu o „mică Securitate”.
- Instituțiile MAI ar putea urmări persoane pentru „motive verosimile”.
- Deputat USR: „Proiectul de lege este inițiat de 12 deputați PNL”.
Acest program poate fi urmărit de Jandarmerie, Inspectoratul pentru Imigrări și Poliția de Frontieră numai cu acordul Parlamentului României! Nu e vorba de programul nostru, ȘTIU, pe care îl poți urmări liber, doar trăim încă în democrație. Cine știe pentru cât timp de acum încolo, dacă va intra în vigoare legea propusă de liberalul Gabriel Andronache. Proiectul, pe care își pun semnătura 12 deputați PNL, prevede înființarea unor unități speciale de filaj în instituțiile subordonate Ministerului de Interne.
Mai exact Jandarmeria, cei de la Inspectoratul General pentru Imigrări sau Poliția de Frontieră vor avea voie să înregistreze video, foto sau audio, fără consimțământ, orice persoană care oferă, citez, „motive verosimile”.
Practic, din cetățean european, cu drepturi și libertăți, te poți transforma peste noapte în suspect și să fii urmărit de autorități. Asta dacă le oferi oferi „motive verosimile” și dacă legea va trece tacit prin Camera Deputaților și Senat, așa cum acuză deputatul USR Bogdan Rodeanu, într-un comunicat pe pagina partidului.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Nu e chiar ca-n filme, dar ar putea fi noua realitate românească.
Citește și
- Beyoncé a transformat piesa „Jolene” într-un avertisment. Cum sună versurile melodiei reinterpretate
- Primarul unei insule italiene oferă capre gratis oricui este interesat. Numărul acestora este de șase ori mai mare decât cel al locuitorilor
- Președintele Emmanuel Macron susține că Rusia încearcă să submineze Jocurile Olimpice de la Paris. „Pregătim mai multe scenarii”
Partenerii noștri


