- Deputatul PSD, Romeo Daniel Lungu, vrea o nouă materie în școală-„Educație civică aplicată”.
- Lungu consideră că elevii trebuie să știe educație civică aplicată.
- Materia ar ajuta elevii să învețe ce înseamnă democrația.
- La „Educație civică aplicată”, elevii mai învăța care sunt drepturile și responsabilitățile cetățenilor.
Și dacă nu era suficient de încărcată programa elevilor, un deputat PSD și-a activat spiritul civic și vrea să-l transmită și generațiilor mai tinere, printr-o nouă materie – „Educație civică aplicată”.
Romeo Daniel Lungu crede că divizarea societății așa cum este acum ar putea fi prevenită dacă elevii ar înțelege din școală ce înseamnă democrația și care sunt drepturile și responsabilitățile cetățenilor.
„Nu putem lupta cu ura fără educație. Nu putem cere tinerilor să fie responsabili, dacă nu le oferim uneltele necesare. Asta nu e doar o lege pentru elevi. E o lege pentru România. Legea educației civice aplicate – o materie obligatorie, modernă, practică, care să fie predată în toate școlile din România”, spune deputatul PSD.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Proiectul de lege pentru noua materie își propune să le explice copiilor cum funcționează instituțiile statului, cum să își dea seama că sunt manipulați sau cum să se prindă dacă o știre este sau nu falsă. Educație civică aplicată le explică elevilor și cum să fie activi în viața comunității.
Între timp, Ministrul Educației, Daniel David, vrea ca până în clasa a IV-a, elevii să aibă teme pe care să le facă în maximum o oră și în două, pentru ciclurile gimnazial și liceal.
Partenerii noștri


