- Maia Sandu: Moldova ca membră a UE e singura cale prin care asigurăm pacea.
- Kievul și Chișinăul au primit statut de candidat la UE în iunie 2023.
- Zelenski: Generații întregi de oameni își realizează visul european.
Ucraina și Moldova sunt cu un pas mai aproape de Uniunea Europeană. La Luxemburg, au început negocierile de aderare – pe repede înainte.
Cu doar câteva zile înainte ca Ungaria să preia președinția semestrială a Consiliului UE, șefii europeni negociază intrarea celor două țări în Uniune. Au dat startul etapei de „screening” așa cum o numesc ei. O etapă de monitorizare care durează în mod normal între unul și doi ani – dar nu și pentru Ucraina și Republica Moldova. Consiliul a decis să scurteze procedurile de data asta la – câteva luni.
Orban n-a comentat aderarea Chișinăului la UE – dar a criticat-o pe cea a Kievului. „Cu frontierele țării care sunt neclare, ar trebui să amânăm aderarea Ucrainei la UE cel puțin 5 ani de acum” avertizează Orban. Chiar și așa – a promis că n-o să împiedice aderarea țării la Uniune.
TOP ARTICOLE
- Este armata noastră capabilă să apere România?
- Datoria publică a României crește cu peste 4.600 de lei pe secundă și se apropie de 1.200 de miliarde de lei. Mâine va fi lansat Indicele Populismului Autoritar 2026
- Statul cheltuie bani, dar angajații nu văd schimbări. Sondaj APSAP: aproape 7 din 10 bugetari nu văd rezultate clare ale banilor publici cheltuiți
Zelenski numește ziua de azi – o zi istorică nu doar pentru ucraineni ci și pentru restul lumii.
Iar Maia Sandu își pregătește deja următorii pași pentru parcursul european. Pe 20 octombrie, odată cu alegerile prezidențiale din Moldova, la care Sandu va candida pentru un nou mandat – moldovenii vor participa la un referendum. Vor alege dacă vor să fie – în UE.
Partenerii noștri


