- La pompă, România a prins primul loc în Europa. Eurostat arată că, în iulie, am avut cea mai mare creștere anuală a prețurilor la carburanți pentru transportul personal din UE. Prețurile au fost cu 24,2% mai mari decât în aceeași lună din 2025.
- După ce anul trecut a zis că e mai util în țară, Nicușor Dan merge de data asta la New York. Președintele va conduce delegația României la cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale a ONU și va susține discursul național pe 23 septembrie. Vizita include și lobby pentru candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Organizației Internaționale a Francofoniei.
- Drona distrusă ieri în apropierea platformei Neptun Alpha, la 80 de mile marine de Constanță, nu rămâne fără ecou. Reacția Bursei a fost rapidă: Petrom a coborât de la 1,297 lei la 1,283 lei, iar compania a pierdut aproximativ peste 800 de milioane de lei din capitalizare. Romgaz și-a redus avansul de la 1,8% la 0,5%, iar capitalizarea a scăzut cu aproximativ 270 de milioane de lei.
- Parcul Izvor și-ar putea schimba numele în Parcul „Nadia Comăneci”, la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Inițiativa marchează momentul de la Jocurile Olimpice în care Nadia a schimbat tabela și istoria sportului. Bucureștiul ar putea avea astfel un parc cu nume de campioană, nu doar cu nume de izvor… lucru care a stârnit discuții în online.
- Meta are metavers, dar șeful ei a ales piatra veche. Mark Zuckerberg a cumpărat Strancally Castle, un castel gotic din secolul al 19-lea, aflat în sud-estul Irlandei, la aproximativ 200 de kilometri de sediul european al Meta. Castelul a fost construit în jurul anului 1830, are vedere spre râul Blackwater și a fost renovat masiv în 2003.
- Dacă treci prin Bulgaria… să verifici drumul înainte să pleci. Autoritățile au introdus restricții temporare de circulație din cauza temperaturilor ridicate și a traficului intens. Măsurile vizează în special vehiculele grele, iar MAE îi avertizează pe șoferii români să urmărească informațiile de trafic chiar înainte de plecare.
- Iar grecii au inventat vaci ca să poată pune mâna pe fonduri europene. Politico scrie că mai multe persoane fizice și intermediari au declarat fals pășuni și șepteluri pentru a încasa bani prin Politica Agricolă Comună. Schema a implicat și o agenția elenă de plăți, iar procurorii europeni investighează fraude cu subvenții agricole și posibila implicare a unor funcționari și politicieni.
TOP ARTICOLE
- O iubire de-o vară. De ce e august luna în care oamenii își reevaluează relațiile și se despart
- Cum a ajuns TikTok-ul mai de încredere decât autoritățile statului? Ministrul Miruță cere adoptarea urgentă a unui proiect de lege împotriva dezinformării online
- „O luptă a lui David cu Goliat”. Un primar din Franța încearcă să limiteze extinderea lanțurilor de fast-food
Partenerii noștri


