ȘTIU, 20 august, ora 20:00, cu Oana Despa și Alexandru Orian. Invitat: Florentin Dascălu, antreprenor CEO Exclusive Homes Real Estate

  • Sportivii noștri fac performanțe pe datorie! Poze și felicitări despre mândria națională. Apoi, când se sting camerele, rămân facturile neplătite. Performanța recentă a lui David Popovici la Campionatele Europene de Natație de la Paris, de unde David s-a întors cu două noi medalii de aur, a redeschis un subiect dureros pentru România: nu-i merităm pe cei care fac performanță pentru țară, pentru că nu știm să-i prețuim! În timp ce campionii sunt neplătiți, ANS dă peste 170.000 de euro pe renovarea unor băi!
  • Am renunța mai degrabă la alcool și la rețelele sociale decât la partener sau la mâncarea preferată pentru zece ani de viață sănătoasă. Șase din zece americani se tem că vor trăi mai mult decât le permit economiile, iar două treimi cred că terapiile anti-îmbătrânire vor fi accesibile doar celor foarte bogați.
  • Asta chiar nu miroase a bine! Peste 1.600 de sesizări au fost trimise autorităților în doar 48 de ore din cauza mirosului puternic resimțit în București și Ilfov. Garda de Mediu face verificări, dar nu a găsit sursa!
  • Și… restul e tăcere! Studiile arată un lucru trist, dar adevărat: vorbim tot mai puțin în fiecare zi. O meta-analiză a 22 de studii, realizate între 2005 și 2019, arată că numărul de cuvinte rostite zilnic a scăzut, în medie, cu 338 de cuvinte pentru fiecare an care trece.
  • O animație chinezească realizată de o mamă și fiul ei, cu un buget de doar o mie de dolari, a devenit cel mai profitabil film din istorie, depășind producții de cult precum „The Blair Witch Project” și „Obsession”.
  • Până unde poate merge luxul pe Riviera Franceză? O filmare a devenit virală pentru o scenă mai puțin întâlnită: clienții stau relaxați pe șezlonguri, în timp ce angajații le îndepărtează nisipul de pe picioare. Prețul unui astfel de serviciu poate ajunge la 220 de euro pentru o zi.