- Președintele Iohannis crede că vaccinarea este foarte organizată în România și dacă ne mișcăm mai cu talent, la vară scăpăm de coronavirus.
- Dacă scrii „Thank You Mr President”, Google traduce direct mulțumesc domnule Vladimir Vladimirovici – Putin este sinonim cu cuvântul președinte în Google Translate.
- Plecată din Onești, compania românească UI Path ajunge la bursă cu 20 de miliarde – între timp a făcut ordine în procedurile spionilor americani şi ale Marinei Statelor Unite.
- În sfârșit pensia de 15.000 de euro a unui fost torționar poate fi micșorată – pensiile securiștilor pot fi schimbate potrivit unei hotărâri a Curții Constituționale trecută neobservată.
- Numit de New York Times unul din cele mai bune seriale străine din istorie, Fauda, începe în această seară la Aleph și va fi vineri la 10 – poveștile Mosadului din viața reală.
- Considerată cea mai sexy jucătoare de tenis a ultimilor 20 de ani, Maria Sharapova se mărită dar nu pune la bătaie averea de peste 300 de milioane de dolari – doar o zecime e din tenis.
TOP ARTICOLE
- Grindeanu: „Avem nevoie de schimbare în funcționarea Guvernului și a coaliției. Nu accept ca dezbaterea despre schimbarea direcției de guvernare să fie transformată într-o târguială pe funcția de prim-ministru”
- Adrian Sârbu: Nicușor și Bolojan au băgat România în moarte clinică
- Sam Altman propune schimbări majore pentru economie în era Inteligenței Artificiale: taxe pe averi, impozite pentru roboți și săptămână de lucru de 4 zile
Partenerii noștri


