Din septembrie 2020 până azi, 1 septembrie 2021, am trăit un an unic, un an care ne-a pus pe gânduri. Criză este cuvântul de ordine. Criza din sănătate a fost prima care ne-a marcat pe toți. O boală care i-a speriat pe mulți, care i-a rănit pe mulți și care a făcut ca alte boli să fie abandonate. Criza din sănătate a pus medicii la grea încercare, dar a urmat o criză economică și una științifică. Tehnologia a fost provocată să deschidă noi frontiere ca să putem intra într-o lume nouă.
Ioana, azi eu văd Revoluția prin care am trecut. Revoluția culturală – care i-a facut pe oameni sa-si pună problema daca ceea ce le plăcea e demn de plăcut. O revoluție socială – care i-a împărțit pe oameni și i-a făcut să-și pună problema dacă mai pot trăi unii alături de alții. Dar am trăit și o revoluție personală – fiecare cu el, am încercat să ne adaptăm la o lume pe care nu o mai recunoșteam, o lume nouă.
TOP ARTICOLE
- Prima Gală a Sportului Paralimpic Românesc se desfășoară pe 25 februarie, la București. Eduard Novak, organizatorul Galei și sportiv paralimpic: „Acești campioni merită recunoaștere, pentru că depun de două ori mai mult efort decât un sportiv valid”
- Un templu budist din Kyoto introduce „Buddharoid”, un robot umanoid cu Inteligență Artificială. Călugărul-robot răspunde la întrebări despre anxietate și sensul vieții
- Adrian Sârbu: I-ai votat pe Ciolacu, Grindeanu, Nicușor și Bolojan să conducă un experiment letal pentru România
Juriul emisiunii ȘTIU a fost format din: Alexandru Dincovici, Radu Lupescu și Cristina Chiriac.
Partenerii noștri


