Sorin Grindeanu îl compară pe Ilie Bolojan cu Liviu Dragnea. Care sunt cele două scenarii pe care le ia în considerare Bolojan dacă moțiunea de cenzură trece

  • Bolojan vede două scenarii posibile dacă trece moțiunea de cenzură.
  • În primul scenariu, PNL rămâne la guvernare, dar fără PSD.
  • Bolojan: Administrațiile PSD de până acum au prăduit banul public.
  • Al doilea scenariu pentru Ilie Bolojan este trecerea în opoziție.
  • Bolojan vrea să construiască un pol de modernizare a țării.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, l-a comparat, joi seară, pe premierul Ilie Bolojan cu fostul lider social-democrat Liviu Dragnea. Grindeanu spune că ambii aveau un grad de neîncredere de 85% în rândul populației.

Întrebat dacă își amintește momentul în care partidul îi retrăsese sprijinul, iar el refuzase să demisioneze din funcția de premier, Grindeanu a răspuns: „Evident. Mi-era și greu să uit.”

„Eu zic că este o mare diferență. Eu mă luptam atunci cu un om, Liviu Dragnea, care s-a dovedit după aceea, prin dezvoltările ulterioare, unde a dus România și știm cu toții, nu aș vrea să dezvolt, și ceea ce se întâmplă acum. Atunci și acum, de exemplu, vorbim despre un om la fel ca Liviu Dragnea de atunci, care are 85% încredere negativă și românii spun într-un procent de 85% că duce România într-o direcție greșită, și da, dacă se potrivește cu Liviu Dragnea de atunci”, a spus Grindeanu.

Bolojan vede două scenarii posibile dacă trece moțiunea

Înaintea blockbuster-ului „Moțiunea de cenzură”, se fac scenarii mai ceva ca la Hollywood. Bolojan vede două scenarii posibile dacă trece moțiunea. Despre PSD, Bolojan spune că joacă „o dramoletă” și că administrațiile PSD au „prăduit banul public”. Îi mai acuză de dublu limbaj, că una spuneau în ședințe și alta ieșea în spațiul public.

Al doilea scenariu ar fi ca PNL să treacă în opoziție și să construiască un pol de modernizare a țării. Adică o alternativă politică, bazată pe experiența acumulată și voturile obținute de Bolojan, dar și voturile PNL. Bolojan consideră că moțiunea încă nu este jucată, iar pentru parlamentarii care vor să voteze are o întrebare: ce urmează, cine vine în locul guvernului său?

Deocamdată, nici PSD, nici AUR nu au dat un răspuns concret la această întrebare.

Moțiunea va fi dezbătută și votată marți, în plenul Parlamentului. Divergențe de opinii apar și în AUR. Marius Lulea, cofondator al partidului, crede că AUR nu va ieși bine din această poveste. El consideră că această asociere conjuncturală cu PSD este defavorabilă pentru viitorul politic al partidului. Nici primarul Buzăului, PSD-istul Constantin Toma, nu este mulțumit de decizia luată de șefii partidului. El spune că a vorbit cu mai mulți colegi de partid, iar decizia unanimă a fost că „se duc în cap”.