- Putin a lovit puternic Odesa.
- Dronele rusești au lovit zone UNESCO și infrastructură civilă.
- Un bloc de nouă etaje a fost grav avariat de explozii.
- 33 de oameni au fost evacuați, 5 salvați de echipele de urgență.
- Ucraina a lovit sudul Rusiei și a închis aeroportul din Soci.
- SUA aprobă arme de 322 mil. $ pentru apărarea Ucrainei.
Vorbesc de pace, cu sunetul rachetelor pe fundal! La doar câteva ore de la discuțiile de pace între delgațiile ruso-ucrainene de la Istanbul, au început atacurile. Negocierile de pace s-au blocat. Discuțiile despre schimbul de prizonieri nu s-au concretizat, iar „armistițiul” a rămas în aer. Putin a lovit puternic Odesa. Piața Privoz, simbolul orașului, a fost transformată în scrum. Piața și mai multe pavilioane comerciale s-au prăbușit. Un bloc rezidențial de nouă etaje a fost grav avariat. Peste 30 de oameni au fost evacuați, iar 5 au fost salvați de pompieri de sub dărâmături.
Și alte clădiri au fost lovite: o benzinărie a ars complet, iar un mall din apropiere a fost avariat. În centrul orașului, mai multe monumente au fost distruse chiar în zona care e parte a patrimoniului mondial UNESCO.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Ucraina a lovit, la rândul ei, sudul Rusiei. În regiunea Krasnodar, o dronă a omorât o persoană, a rănit alta și a avariat un depozit petrolier. A fost vizat și aeroportul din Soci care a fost închis temporar. Între timp, administrația Trump aprobă un nou pachet de armament pentru Ucraina, în valoare de 322 de milioane de dolari. America trimite vehicule blindate și sisteme antiaeriene, împreună cu echipamentele necesare pentru întreținere și reparații. E a doua vânzare majoră de arme către Ucraina de la revenirea lui Trump la Casa Albă.
Partenerii noștri


