- România este pe locul 3 în Europa la cel mai ieftine locuințe.
- Prețul mediu al unei locuințe în România este de 1.504 €/mp.
- Mai ieftine ca noi sunt Bosnia și Herțegovina și Grecia.
România nu e departe să devină raiul expaților. Suntem în continuare pe locul 3 în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe. Prețul mediu la noi e de 1.500 de euro pe metru pătrat. În fața noastră sunt doar Bosnia şi Herţegovina şi Grecia, arată Deloitte Property Index 2024.
Dar față de anul trecut, România a devenit mai accesibilă. Dacă în 2022, aveam nevoie de 6,3 salarii medii brute pentru o locuință de 70 de metri pătrați, anul trecut media a scăzut la 5,9 salarii.
În topul accesibilității suntem pe locul 4, după Danemarca, Norvegia și Italia. Cea mai puțin accesibilă țară europeană este Cehia, unde e nevoie de 13,3 salarii medii brute pentru cumpărarea unei locuințe.
TOP ARTICOLE
- Adrian Sârbu: Ilie Bolojan trebuie să își dea demisia, iar românii să meargă la alegeri anticipate. E singura soluție democratică!
- Programul SAFE. Gigantul german Rheinmetall va primi 5,69 miliarde de euro și o misiune grea: să salveze Șantierul Naval Mangalia. Niciun sistem de drone nu va fi produs de o firmă românească
- PSD cheamă parlamentarii să voteze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Liberalii cer liderilor PSD să deblocheze comentariile din social media. UDMR nu exclude o revenire la guvernare alături de PSD
Cluj-Napoca e cel mai scump oraș din România, cu o medie de 2.400 de euro pe metrul pătrat, ceea ce ne duce în categoria țărilor unde Capitala nu e cel mai scump oraș.
Și dacă vorbim de scump, Parisul continuă să conducă topul orașelor europene, cu 15.000 de euro pe metrul pătrat, urmat de Munchen și Londra.
Avem însă printre cele mai mari rate ipotecare, de 7,7%, comparativ cu vecinii bulgari unde rata medie este de 2,5%. Peste noi sunt doar polonezii, cu o rată medie ipotecară de 8,1%.
Partenerii noștri


