- 60% dintre pacienți spun că mint la dentist pentru că vor să-și impresioneze stomatologul.
- 57% recunosc că își exagerează obiceiurile de îngrijire orală.
- 48% cred că medicii stomatologi își dau seama de minciuni.
Zâmbiți, vă rog, și spuneți tot adevărul! În curând, dentiștii vor ajunge să facă și muncă de detectivi!
Se întâmplă în Statele Unite, unde peste jumătate dintre pacienți mint despre igiena lor dentară, arată un sondaj Talker Research. 60% spun că mint pentru că vor să-și impresioneze dentistul, iar 57% recunosc că își exagerează obiceiurile de îngrijire orală. 33% mint pentru a nu fi judecați, iar 19% spun că „minciunile din panică” le scapă involuntar. Totuși, 48% cred că medicii stomatologi își dau seama de minciuni.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
64% dintre cei care mint se simt vinovați, dar cei cu vârste sub 44 de ani resimt mai puțină culpabilitate comparativ cu generațiile mai în vârstă. Frica și anxietatea sunt principalele motive pentru evitarea dentistului (24%), în special în rândul femeilor (29%). 22% evită din cauza procedurilor dureroase, iar 13% se tem de rușinea unei igiene dentare precare. Aproape un sfert dintre americani (22%) resimt disconfort sau durere dentară cel puțin o dată pe săptămână.
Nici românii nu se înghesuie să meargă la dentist. Suntem pe ultimele locuri din Uniunea Europeană în ceea ce privește igiena dentară. Datele INS arată că 63% dintre români nu se spală zilnic pe dinţi și doar 17% din populaţie intră într-un cabinet stomatologic în scop preventiv.
Partenerii noștri


