- Femeia fost acuzată că nu e o mamă bună din cauza conținutului de pe Onlyfans.
- Fiul ei de 10 ani a aflat despre jobul secret din gura altora.
- Femeia și-a pierdut anonimatul după ce oameni apropiați au dat-o de gol.
Numai mamă să nu fii dacă trebuie să faci Onlyfans pentru copii. A vrut să fie bine și a făcut să fie rău. Acum, e acuzată că nu-și merită copiii.
Lucy Banks avea 34 de ani și o carieră stabilă în domeniul bancar corporativ, până când viața i s-a schimbat complet. După divorțul din 2019, a renunțat la birou și a ales o platformă online: OnlyFans. Spune că a devenit lucrătoare sexuală ca să-și poată organiza programul după cel al copiilor și să nu mai fie absentă din viața lor. Dar, în loc de înțelegere, a primit amenințări, capturi de ecran și telefoane către școală, poliție și protecția copilului. Totul, din partea unor oameni pe care îi considera apropiați.
TOP ARTICOLE
Fiul ei avea 10 ani când i-a pus întrebarea directă: „Mamă, faci OnlyFans?”. Lucy nu apucase să-i explice nimic. Spunea că voia ca cei mici să fie destul de mari pentru a înțelege. Alții, în schimb, au ales să le explice ei totul – brutal și public.
Deși a încercat să-și țină viața profesională separată de cea personală, a fost urmărită online de oameni cunoscuți, unii chiar abonați la contul ei. I-au trimis mesaje, i-au relatat detalii despre viața personală și au folosit tot ce au aflat pentru a o speria sau expune.
Partenerii noștri


