- Comisiile din Parlament și-au dat acordul pentru 5G în România
- Împotrivă au votat doar senatorii AUR
- Iulia Scântei: Vom putea utiliza cele mai înalte tehnologii
- Nicoleta Pauliuc: Proiectul este o soluție la adresa securității naționale
- Mircea Dăneasă: România ar putea intra în procedura de infringement
Suntem tot mai aproape de implementarea rețelelor 5G în România. Proiectul de lege se află în Parlament și așteaptă să fie votat de Senat.
„Vom putea să beneficiem de serviciile și echipamentele la nivel domestic, dar implicațiile sunt la nivel macro pentru întreaga societate, având însă în lege anumite bariere legislative care sunt menite să protejeze în ansamblu statul român”, a spus Iulia Scântei, Președintele Comisiei Juridice a Senatului.
Președintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, spune că proiectul este o soluție pentru securitatea națională.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
„E foarte important să înțelegem că în momentul în care vorbim de securitate, vorbim de bunăstare. Deci sunt două concepte care sunt mână-n mână. Iar astăzi, prin proiectul de lege noi am pus bazele securității”, susține Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei de Apărare din Senat
Senatorii AUR nu sunt de acord cu 5G-ul. Mircea Dăneasă a făcut o comparație între proiectul nostru de lege de 8 pagini, și cel german care are 115 pagini.
„Dacă acest proiect va deveni lege, suntem pasibili de infringement, iar legea nu va fi operativă. În plus, această lege care conține un număr de câteva pagini, trebuia să aibă anterior o documentare mult mai serioasă”, crede Mircea Dăneasă, senator AUR.
Partenerii noștri


