- Gențile The Row, Fendi și Louis Vuitton își cresc valoarea.
- Prada, Miu Miu și Gucci completează podiumul de resale pe The RealReal.
- Modelele vintage Balenciaga și Chloe revin spectaculos în trend.
- Miu Miu a fost desemnat brandul anului la revânzare.
- Plecarea lui Demna a ridicat Balenciaga cu 310% în căutări.
- Loewe a crescut cu 488% după despărțirea de Jonathan Anderson.
Luxul clasic nu se demodează, doar își schimbă proprietarul. The RealReal a lansat Raportul de Revânzare pe anul acesta, un barometru al tendințelor din moda de lux, iar opțiunea principală de cumpărare a membrilor e resale-ul. Louis Vuitton rămâne cel mai căutat brand, urmat de Chanel, Prada, Miu Miu, Gucci, Loewe, Bottega Veneta, Celine, Dior, The Row și Fendi. Chiar dacă Vuitton conduce clasamentul, cele mai dorite articole rămân gențile Chanel, considerate investiții sigure.
Prețurile pentru modelele The Row Margaux, Fendi Baguette, Goyard Saint Louis și Louis Vuitton Speedy sunt în creștere. În același timp, gențile vintage din anii 2000 și 2010 revin spectaculos în lista de cumpărături: Balenciaga City Bag, Chloe Paddington, Fendi Spy, Celine Phantom și edițiile Louis Vuitton x Murakami din 2003 sunt la mare căutare.
TOP ARTICOLE
- Cercetătorii au transformat semnalele radio produse de vremea spațială în muzică. Proiectul Sounds of Space folosește date reale colectate din Antarctica pentru a crea albume inspirate de Univers
- Copenhaga rămâne cel mai bun oraș din lume în care poți locui. Ce loc ocupă Bucureștiul
- Unde mergi vara asta? Ciocănești, satul din Bucovina unde casele sunt pictate cu motive populare, asemenea ouălor de Paște
Printre brandurile care intră pentru prima dată în top se numără Tibi, Rachel Comey, Johanna Ortiz și Polène. În schimb, mărcile de sport, precum Adidas, Nike, Theory și Mother, au fost eliminate din clasament. Isabel Marant a fost desemnat „Brandul care a revenit”, datorită popularității în rândul Generației Z, iar Miu Miu a fost „Marca anului”, cu o creștere de 31% la revânzare.
Și schimbările de directori de creație au influențat piața. După plecarea lui Demna de la Balenciaga, căutările pentru brand au crescut cu 310%. Loewe a înregistrat +488% după despărțirea de Jonathan Anderson.
Partenerii noștri


