- Aproape 1500 de oameni s-au strâns la Mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ.
- La mănăstire s-a ţinut parastasul de pomenire a Părintelui Iustin Pârvu.
- Oamenii au ignorat măsurile de distanţare fizica şi mulţi nu aveau mască.
Când vine vorba de credinţă, oamenii nu mai ţint cont de reguli, chiar dacă acestea sunt făcute pentru a le proteja viaţa.
La Mănăstirea Petru Vodă, din judeţul Neamţ, credincioşii s-au îmbulzit să participe la parastasul de pomenire a Părintelui Iustin Pârvu. A fost unul dintre cei mai mari duhovnici şi este venerat ca un sfânt.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Drept dovadă, aproape 1.500 de oameni au venit din Bucureşti, Iaşi, Vaslui, Braşov, Vrancea sau Prahova. Au uitat şi de distanţare fizică, şi de purtarea măştilor. Partea proastă este că mulţi dintre ei sunt în vârstă şi mai expuşi pericolului de a se infecta cu COVID.
La astfel de adunări oamenii trebuie să menţina distanţa minimă de 1,5 m între ei.
Partenerii noștri


