- 39% dintre americanii chestionați sunt afectați de „anxietate socială”.
- 70% dintre respondenții americani preferă să vizioneze filme, acasă.
- Cei mai afectați de pandemie sunt cei între 18 și 29 de ani.
S-au învățat cu lockdown-ul și-l respectă și când nu mai e! Pandemia ne-a învățat să nu mai ieșim din case.
Acum, americanii ies la aer cu o oră mai puțin față de perioada pre-pandemie, arată un studiu al cercetătorilor de la UCLA și universitatea Clemson. Din 12 activități pe care le faceau afară, mai fac doar 4.
Munca remote și faptul că pot comanda acasă aproape orice – le-a schimbat stilul de viață. Aceste două „beneficii” i-au făcut pe americani să-și transforme casa în cinema, restaurant, sală de sport și chiar și club. Studiul a fost făcut pe 34.000 de respondenți.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Cei mai obișnuiți să stea în casă sunt cei între 18 și 29 de ani. Principalele cauze: confortul – aproape 60%, peste jumătate din ei – sunt preocupați de vreme, iar aproape 40% au anxietate socială.
Nici în România situația nu e roz. Pandemia a accelerat senzația de singurătate.
La noi, o treime din populație se simte singură adesea, iar 16% dintre oameni se simt singuri tot timpul, arată un studiu al Comisiei Europene. În Europa, 1 din 10 oameni se simte singur. Cu toate astea, mai arată studiul, europenii continuă să se izoleze – în loc să cunoască oameni noi și să se integreze în grupuri sociale.
Partenerii noștri


