Vor nemții să muncească mai mult? Asociația Afacerilor Bavareze vrea mai puține zile religioase libere

  • Asociația Afacerilor Bavareze vrea mai puține zile religioase libere.
  • Bavarezii vor să renunțe la liberele de Rusalii și a doua zi de Paște.
  • Angajatorii spun că sunt neproductivi și nu-și doresc 6 ore de muncă/zi.
  • Germania are printre cele mai scurte programe de muncă săptămânal.
  • În Grecia, Bulgaria, Polonia și România săptămâna de lucru are 39 ore.
  • Media UE este de 36 h de muncă pe săptămână, arată datele Eurostat.

Un nou cancelar, un nou suflu printre angajatorii din Germania, care vor să bage ulei la „motorul Europei”. Primul pas: mai puține zile religioase libere. Asociația Afacerilor Bavareze vrea ca nemții să muncească și a doua zi de Paște sau a doua zi de Rusalii, scrie Bild.

„Trebuie să muncim din nou mai mult! Avem nevoie de mai multă muncă, de mai puține vacanțe. Colegii mei din Franța și Italia sunt în mod regulat uimiți că avem aceste zile libere. Sărbătorile religioase nu trebuie să fie tabu în discuții. În întreaga Europă, avem cele mai multe sărbători legale în comparație cu țările vecine”, spune Wolfram Hatz, președintele Asociației Afacerilor Bavareze.

Hatz crede că nemții nu mai sunt productivi și trebuie regândită săptămâna de lucru. Asociației Afacerilor Bavareze nu vrea ca Germania să intre pe trendul „6 ore de muncă” pe zi, așa cum se întâmplă deja în unele țări europene. Propune un program flexibil, fără limite maxime de ore lucrate. Iar înghețarea angajărilor în rândul funcționarilor publici este o altă cerință a bavarezilor.

În Uniunea Europeană, Germania, alături de Danemarca și Austria, au al doilea cel mai scurt program. În aceste ţări, un angajat lucrează 33,9 ore pe săptămână, arată datele Eurostat. Mai puțin se muncește doar în Țările de Jos, 32,1 ore. În Grecia, Bulgaria, Polonia și România, un angajat muncește mai mult de 38,8 ore săptămânal.