Vlad Gheorghe propune unificarea Bucureștiului cu Ilfovul și cere referendum pentru desființarea sectoarelor. Când își alege Capitala primarul

Vlad Gheorghe propune unificarea Bucureștiului cu Ilfovul și cere referendum pentru desființarea sectoarelor. Când își alege Capitala primarul
  • Alegeri locale pentru Primăria Capitalei vor avea loc pe 7 decembrie.
  • București va avea primar ales până la finalul anului.
  • PNL și PSD merg separat în cursa pentru București.
  • Daniel Băluță e favorit în sondaje, 25% dintre bucureșteni l-ar vota.
  • Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu sunt la egalitate cu 18% în sondaje.
  • Gabriela Firea ia în considerare o nouă candidatură la Primăria Capitalei.
  • Vlad Gheorghe cere referendum pentru desființarea sectoarelor.
  • Vlad Gheorghe vrea unificarea Capitalei cu Ilfovul sub o singură administrație.

Bolojan a avut o zi de foc, dar măcar la final a ieșit fum alb de Guvern. Știm de când o să aibă Capitala primar.

Partidele merg separat și deschid lupta pentru Primăria Capitalei

Data magică – 7 decembrie – atunci au loc alegeri locale în Capitală și în celelalte localități din România conduse de primari interimari. Partidele din coaliție decid să meargă pe drumuri separate, fiecare cu candidatul lui pentru București. Lista cu potențialii candidați pentru Primăria Capitalei e lungă și pe ea se află Ciprian Ciucu, Gabriela Firea, Daniel Băluță și Stelian Bujduveanu, actualul primar interimar.

Cele mai mari șanse, conform unui sondaj CURS, le are Daniel Băluță, pe care l-ar vota 25% dintre bucureșteni. După el, pe locul 2 se bat Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu, fiecare cu 18%. Si daca tot ne pregătim pentru primar nou, de ce sa nu avem și oraș nou.

Fostul europarlamentar, Vlad Gheorghe, îi propune lui Bolojan să facă odată cu alegerile un referendum despre desființarea sectoarelor din București și a județului Ilfov. El propune ca tot Bucureștiul, împreună cu localitățile din jurul lui să fie administrate doar de Primăria Capitalei.

Vlad Gheorghe spune că „sectoarele Bucureștiului au cele mai mari bugete din țară, în timp ce Capitala suferă în deficit, iar România nu se poate dezvolta sufocată de baronii locali. Bucureștiul nu se poate dezvolta dezmembrat de baronii de sector”.