- A.I.-ul numit „Flynn”, studiază arta digitală împreună cu ceilalți studenți.
- A.I.-ul participă la cursuri, primește feedback și note ca și colegii săi.
- Flynn participă la cursuri printr-un laptop sau o tabletă.
- Conducerea universității: nu există reguli ca să interzică înscrierea A.I.
- „Corpul” lui fizic este alcătuit dintr-o tabletă sau un laptop.
Dacă tot te ajută la examene și la teme, A.I.-ul s-a gândit să meargă chiar el la facultate. Din toamnă vei putea avea coleg de bancă un boboc robot. Universitatea de Arte din Viena a înscris, pentru prima dată în lume, un student A.I. într-un program de studii. Îl cheamă Flynn și a fost făcut de doi studenți care au vrut să le fie coleg.A.I.-ul nu a fost primit la facultate pe ochi frumoși – univesitatea de arte l-a pus să dea admitere.
Flynn a trecut de examenul grilă, a susținut un interviu și a prezentat un portofoliu cu lucrările de artă generate de el. Cei doi studenți care l-au făcut pe Flynn vor să vadă care sunt limitele roboților când vine vorba de creativitate și cum se pot înțelege profesorii cu un astfel de student.
Flynn participă la cursuri printr-un laptop sau o tabletă, este activ la discuții, cursuri, ba chiar primește feedback și este punctat pentru asta.
TOP ARTICOLE
- Adrian Sârbu: Nicușor Dan își dorește să creeze o nouă coaliție: Marea Democrativă Națională
- Nicușor Dan i-a chemat la discuții pe ministrul Investițiilor și al Dezvoltării. Președintele a discutat despre fondurile europene și PNRR
- Olanda acuză Belgia că îi fură vântul din Marea Nordului cu turbine eoliene
Flynn a făcut un interviu foarte frumos pentru că e ceva de genul: te uiți, îți arăți portofoliul, apoi avem un examen de admitere, adică răspunzi la întrebări și faci puțină muncă. Apoi e un interviu și Flynn a trecut, practic, foarte bine. Așa că ne-am gândit, da, absolut e un elev de acceptat.
Partenerii noștri