În acest weekend se votează românește. Moldovenii de limbă română și rusă se adună la urne să voteze pentru președintele țării, dar și pentru integrarea în Europa. Duminică e primul tur la prezindențiale, iar Maia Sandu merge spre al doilea mandat de conducător de stat. Dacă acum 4 ani l-a învins pe Dodon cu 57% […]
DEȘTEPT CU BANII își propune să aducă în fața publicului smart cele mai importante teme din sfera educației financiare, de la economisire și până la investiții. Vorbim despre bani și despre cum îi putem investi pentru a asigura un viitor mai bun pentru noi, pentru copii și pentru întreaga familie.
Curățenia se redefinește. E concluzia unui nou studiu realizat în Statele Unite, care spune că nu ești singur în baie nici măcar atunci când închizi ușa cu cheia. În băile noastre trăiesc peste 600 de virusuri, au descoperit cercetătorii de la Universitatea din Illinois, virusuri care o duc cel mai bine chiar pe obiectele pe […]
Așa stăpân, așa câine? Animalele de companie trag tare la cântar! Câinii din Marea Britanie nu mai aleargă după minge, acum se luptă cu kilogramele în plus. 50% sunt obezi, arată un studiu făcut de Colegiul Regal al Veterinarilor pe 150 de veterinari. Problema e că 70% dintre britanici nu-și dau seama că animalele lor […]
Ești de acord ca orice cetățean cu drept de vot, TU, să poată cere referendum decizional în România pentru a propune/aproba/respinge legi ale Parlamentului ori decizii ale Președinției și Guvernului? Petiția va fi validă cu minimum 100.000 de semnături. Votul se va face electronic. AI FOST DE ACORD ca: REZULTATELE SONDAJULUI ALEPH NEWS – MEDIAFAX […]
După săptămâni de zile în care a „plimbat” pe la toți mai marii lideri ai lumii, faimosul său plan de victorie, Volodimir Zelenski l-a prezentat ieri, oficial, în Parlamentul de la Kiev. Cu steagul Uniunii Europene în spate, Zelenski a spus că planul său va încheia războiul cu Rusia până anul viitor. Victoria pe care […]
O poză face cât o mie de cuvinte, dar autenticitatea e cuvântul de baza pentru o amintire trainică. Un influencer din Statele Unite a reușit să facă trecerea de la vechi la nou printr-o idee inedită. Tânărul merge în aeroporturi și le oferă oamenilor care se duc în vacanță camere foto de unica folosință, cu […]
O școala a fost dată în judecată pentru că nu își lasă elevii să copieze cu Inteligența Artificială.Doi americani din Massachusetts au dat în judecată școala la care merge copilul lor după ce acesta a folosit Inteligența Artificială ca să facă o lucrare. Părinții susțin că cel mic nu a scris toată lucrarea cu Inteligența […]
Nu prea sunt în spiritul legii. O clinică din Virginia ajută femeile să evite restricțiile legate de avort printr-un ritual de tip „religios” – după mai multe ședințe de telemedicină care ajută pacientele să ia decizia, încadrează procedura la „necesități spirituale”. Organizația testează astfel limitele legii și încearcă să combată legislația, pe care o consideră […]
Românii să meargă să se caute. Senatul a adoptat un proiect de lege care prevede că toți angajații să primească două zile libere pentru consultații medicale preventive.Cele două zile nu sunt incluse în concediul de odihnă și pot fi acordate la cererea angajaților. Dar angajatul trebuie să obțină adeverință de la medicul de familie că […]
Ce-i prea mult nu-i sănătos și strică! Zicala se aplică și când vine vorba de relațiile de prietenie între colegii de sex opus, la locul de muncă. De multe ori aceștia se înțeleg mai bine decât cu partenerul de viață de acasă, arată un studiu făcut de Health Assured. Fenomenul a devenit atât de răspândit […]
Bullying-ul începe la grădiniță. În timp ce Ministerul Educației se bate cu pumnii în piept că acest fenomen e în scădere în rândul școlilor noastre, realitatea o lovește pe Ligia Deca. În timp ce elevii, practic, de toate clasele, sunt tot mai des victime ale abuzului de orice fel, acum Salvați Copiii ne arată că […]
Cele 15 minute de faimă vin uneori cu costuri mult prea mari. Un britanic de 26 de ani a căzut de pe un pod din Spania în timp ce încerca să genereze conținut pentru social media, scrie CBS. El a încercat să urce pe cel mai intalt pod suspendat din țară – Castilla-La Mancha, din […]