- SUA vor impune tarife de 25% la toate importurile din Japonia și Coreea de Sud de la 1 august.
- Trump a trimis scrisori către liderii a 14 țări, în care-i amenință cu tarife.
- Trump a postat scrisorile și pe contul său de Truth Social.
- Până acum, administrația Trump a încheiat acorduri comerciale doar cu UK, China și Vietnam.
- Trump: E loc de negocieri, 1 august nu e un termen 100% final.
Așteptat să facă lumină în cazul taxelor de import care urmau să intre în vigoare mâine, Trump a anunțat că amână până la 1 august impunerea tarifelor. Mai lasă timp – poate în felul ăsta – țările implicate ajung la noi acorduri comerciale, dar a și trimis scrisori de amenințare, cu noi taxe, scrie CBS News.
14 țări, printre care Japonia și Coreea de Sud, cu care America are cel mai mare deficit comercial, au primit astfel de scrisori în care Trump le detaliază ce le așteaptă dacă nu ajung la un acord la timp. Importurile din aceste țări ar urma să fie taxate suplimentar între 25 și 40% – cele mai afectate țări de pe listă fiind Laos și Myanmar.
Trump a și postat o parte din scrisori pe contul său de Truth Social și a amenințat că tarifele vor fi și mai mari în cazul în care vreuna dintre aceste țări va răspunde cu taxe proprii.
Într-un efort pentru noi acorduri comerciale, Trump a trimis luni scrisori către peste o duzină de parteneri, inclusiv către aliați-cheie ai SUA, cum sunt Japonia și Coreea de Sud.
TOP ARTICOLE
- Google crește creativitatea individuală, dar reduce soluțiile noi. Cum schimbă internetul modul de gândire
- Trump a amânat introducerea tarifelor de import până pe 1 august: „Bani mulți vor începe să intre pe 1 august”
- Prințul Emmanuel al Belgiei a dezvăluit că are o carieră secretă. Cu ce se ocupă moștenitorul Casei Regale
Produsele din ambele țări vor fi vizate de taxe vamale americane de 25%, a scris Trump în documentele aproape identice pe care le-a adresat liderilor de la Seul și Tokyo.
Indonezia, Bangladesh, Thailanda, Africa de Sud și Malaysia se numără și ele printre țările vizate de taxe vamale cuprinse între 25% și 40%.
Majoritatea țărilor care au primit scrisori până acum sunt vizate de tarife la niveluri similare sau neschimbate față de cele pe care le-a anunțat președintele SUA în aprilie, deși există și cazuri, ca Laos și Cambodgia, unde nivelurile sunt semnificativ mai mici.
În mesajele sale către liderii străini, Trump a avertizat asupra unei escaladări suplimentare dacă vor exista represalii împotriva taxelor sale.
Partenerii noștri