Tot mai mulți parteneri folosesc funcția Share Location în permanență. 67% dintre cupluri împart parolele

  • 67% dintre cupluri împart parole, iar 27% au un cont de email comun.
  • 52% dintre americani partajează în permanență locația cu partenerul.
  • Cuplurile consideră acest gest un semn de încredere.
  • Alte cupluri spun că fac asta din motive de siguranță.
  • Multe persoane spun că riști să fii controlat excesiv.
  • Peste 80% dintre utilizatori spun că folosesc Share Location ocazional.

Sharing is caring! Acesta este noul trend printre îndrăgostiți. Tot mai multe cupluri își partajează locația, astfel încât ambii parteneri să știe în permanență pe unde umblă. Aplicații precum Find My Friends, Life360 sau funcția „Location Sharing” de pe WhatsApp sunt tot mai folosite de Generația Z și Mileniali, adică de persoanele până în 44 de ani, scrie The Guardian.

67% dintre cupluri împart parole, iar 27% au un cont de email comun, arată un studiu Pew Research Center. Un alt sondaj făcut de CivicScience arată că 52% dintre americanii care folosesc funcția de partajare a locației își împărtășesc locația cu partenerul sau soțul/soția.

Procentul este chiar mai mare în rândul Gen Z, 65%. Cuplurile consideră acest gest un semn de încredere și apropiere emoțională. Alte cupluri spun că fac asta din motive de siguranță, vor să știe unde se află partenerul în caz de urgență.

Nu toată lumea gândește la fel. Multe persoane spun că riști să fii controlat excesiv, spațiul tău personal devine inexitent, iar asta poate duce la toxicitate sau abuz emoțional.
Peste 80% dintre utilizatori spun că folosesc sharing-ul de locație ocazional, indiferent dacă e vorba de partener, prieteni sau familie.