Tot mai multe branduri mari adoptă campanii anti‑Inteligență Artificială. Heineken și Aerie sunt cele mai recente care s-au alăturat curentului

  • Polaroid promovează mesajul: Fără filtru. Fără Inteligență Artificială. Numai oameni.
  • Aerie promite că nu va folosi A.I. în campaniile publicitare.
  • Engagement-ul firmei a crescut cu 75% în două săptămâni.

S-au săturat, i-au dat unfriend. A apărut o nouă tendință în marketing: repulsia față de A.I. Reclamele anti-A.I. au început să apară peste tot – pe TV, pe panouri în oraș și pe rețelele sociale.

Brandurile mari simt că oamenii s-au cam săturat de tehnologie și profită. Polaroid a ales să parieze pe autenticitate şi contactul uman. În campania publicitară „The Camera for an Analog Life”, firma vinde emoție prin mesaje precum – Fără filtru. Fără A.I. Numai oameni.

Heineken și Aerie sunt cele mai recente care s-au alăturat curentului anti-A.I. „Cel mai bun mod de a-ți face un prieten este la o bere” este mesajul Heineken.

Postarea Aerie, în care compania promite să nu folosească A.I. în campaniile publicitare, a devenit cea mai apreciată din ultimul an. Engagement-ul a crescut cu 75% în două săptămâni.

50% dintre americani sunt îngrijorați de utilizarea sporită a Inteligenței Artificiale, arată un studiu Pew Research. Procentul a crescut cu 23%, față de 2021.