Summit-ul Organizației de Cooperare de la Shanghai reunește 20 de lideri. Ce se află pe agenda de discuții

  • Presa din China prezintă SCO drept o alternativă la NATO.
  • Modi și Xi Jinping spun că India și China sunt parteneri de dezvoltare.
  • Modi anunță că zborurile între India și China vor fi reluate.

Un chinez, un rus, un indian, un turc și un nord-coreean se întâlnesc la un summit. Este noul plan ambițios al lui Xi Jinping de a pune lumea la cale alături de 4 dintre cei mai importanți lideri mondiali – Vladimir Putin, Narendra Modi, Recep Tayyip Erdogan și Kim Jong-un. Cei 4 au sosit în weekend la Tianjin, unde președintele chinez găzduiește summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO).

Reuniunea adună peste 20 de șefi de stat și guvern, iar agenția de presă de stat din China o prezintă drept „o alternativă la ordinea mondială condusă de Occident”, o contra-greutate la alianțele occidentale conduse de Statele Unite și NATO.

Vladimir Putin a fost primit cu onoruri, iar presa de stat chineză a descris relațiile dintre Moscova și Beijing drept „cele mai bune din istorie”. Xi a subliniat „stabilitatea și importanța strategică” a SCO, care a devenit treptat un forum pentru cooperare economică și securitate regională. Putin a lăudat și el cealaltă organizație dominată de China și Rusia, BRICS.

Premierul indian, Modi, care n-a mai fost 7 ani în China, a dat un semnal de reapropiere de Beijing. Alături de Xi Jinping el a spus că India și China sunt parteneri de dezvoltare, nu rivali.

Modi susține că bunăstarea a aproape 2,8 miliarde de oameni este strâns legată de relațiile dintre India și China. Și, ca un semn de bunăvoință, premierul indian a anunțat și că zborurile directe între cele două state vor fi reluate în curând.

Liderul chinez vrea noi membri în Organizația de Cooperare de la Shanghai, așa că, la summit, şi-a exprimat sprijinul pentru aderarea Armeniei şi Azerbaidjanului la Organizație, în urma tratatului de pace încheiat între cele două state după decenii de conflict.