- Partenerii de peste 55 de ani își spun mai des „poftim?” decât „te iubesc!”.
- Sexul e mai eficient decât medicamentele pentru combaterea problemelor cu somnul.
- 75% dintre participanții la studiu au spus că au dormit mai bine în nopțile de după sex.
Să nu mai aud te tine! Motivul incredibil pentru care se despart mai mult oamenii: sunt tot mai surzi unul la nevoile celuilalt.
Un nou studiu arată că partenerii de peste 55 de ani își spun mai des „poftim?” decât „te iubesc!”. Aproape jumătate dintre cei aflați în relații recunosc că s-au certat cu partenerul pentru că nu s-au auzit reciproc bine. Din cauza asta, oamenii s-au simțit frustrați (42%), ignorați (33%) și chiar neiubiți (11%).
Așa că de la o vârstă, unul dintre cele mai romantice gesturi pe care le poți face e să mergi la un control al auzului și să-ți pui aparat auditiv, în caz că ai probleme – recomandă specialiștii.
TOP ARTICOLE
- Adrian Sârbu: Buzunarul meu e bine sigilat, ceea ce îț recomand și ție
- Poluarea aerului, zgomotul și substanțele chimice afectează sănătatea mintală, arată Agenția Europeană de Mediu. Spațiile verzi reduc stresul, anxietatea și depresia
- ȘTIU, 9 martie, ora 20:00, cu Mihaela Măncilă și Lucian Nemoiu. Invitat: Antonio Momoc
O altă veste bună pentru cupluri vine dintr-un alt studiu, care arată că insomnia cronică poate fi tratată simplu și natural: sexul s-a dovedit mai eficient decât medicamentele pentru combaterea problemelor cu somnul. 75% dintre participanții la studiu, majoritatea femei, au spus că au dormit mai bine în nopțile de după sex.
Ca să aibă efect garantat însă, trebuie să… ai orgasm!
Partenerii noștri


