ȘTIU, 21 octombrie, ora 20:00, cu Oana Despa și Lucian Nemoiu. Invitat: Gabriel Pleșa

  • Bolojan a avut o zi de foc, dar măcar la final a ieșit fum alb de Guvern. Știm de când o să aibă Capitala primar. Data magică – 7 decembrie – atunci au loc alegeri în Capitală și în celelalte localități din România conduse de primari interimari. Partidele din coaliție decid să meargă pe drumuri separate, fiecare cu candidatul lui pentru București. Și dacă tot ne pregătim pentru primar nou, de ce să nu avem și oraș nou. Stăm de vorbă cu omul care propune desființarea sectoarelor din București.
  • În sfârșit avem aplicații cu Inteligență Artificială mai de Doamne Ajută! Cât credincioșii stau la chat, preoții se roagă să nu rămână fără job. Chat boții speciali concepuți pentru cultul religios și îndrumarea spirituală sunt tot mai downloadați.
  • În ziua în care a fost anunțat un nou sezon din Prison Break, Nicolas Sarkozy a intrat la închisoare! Este primul fost președinte al unei țări din UE care e încarcerat.
  • Pensiile magistraților sunt atât de speciale încât au dat iar coaliția peste cap. Bolojan a anunțat că Guvernul va reface singur proiectul de lege care prevede tăierea pensiilor magistraților și creșterea vârstei de pensionare, iar asta i-a făcut pe PSD-iști să plece de la negocierile de la Palatul Victoria.
  • Au citit în stele că inteligența artificială ne controlează țara. Românii au devenit vânători de conspirații pe TikTok. Cel mai recent sondaj INSCOP arată că tot mai mulți români cred în teorii ale conspirației.
  • Când li se pune pe chelie să aibă succes, nu se dau în lături de la nimic! Provocarea care face lumină în sălile de cinema.