- Vine, vine vara, TVA-ul se așterne în toată țara. Ilie Bolojan a anunțat astăzi că de la 1 august, TVA-ul va fi mărit la 21% și va exista o singură cotă redusă, de 11%. Crește cu 10% acciza la carburanți, alcool, tutun, zahăr, iar de la 1 ianuarie, impozitul pe dividende va fi de 16%. Dar Bolojan nu doar că dă taxe mai mari, e hotărât să și ia din cheltuieli. Reduce sporurile, îngheață pensiile și salariile bugetarilor. În educație, bursele vor fi regândite și va fi majorată norma didactică cu două ore. În total, până la finalul anului viitor ar trebui ca guvernul să umfle bugetul cu aproape 100 de miliarde de lei.
- Pe premisa – America First, restul țărilor second – SUA anunță că stopează livrarea către Ucraina a unor arme și muniții promise anterior. Motivul? Stocurile americane sunt prea mici, spune Pentagonul. În tot acest timp, Germania și UK vor semna un tratat de apărare comună. Dacă unul e atacat, celălalt sare. Sursele spun că documentul include și cooperare militară, schimb de tehnologie și exerciții comune
- Cui îi mai trebuie artiști adevărați când ai o întreagă carieră muzicală la un prompt distanță? Internetul a luat foc după ce o trupă de rock despre care nimeni nu știe prea multe a ajuns celebră pe Spotify. The Velvet Sundown are în mai puțin de o lună două albume lansate și peste 400.000 de ascultători pe Spotify.
- Donald Trump pare că vrea cu orice preț să pună capăt unui război. Președintele american a anunțat că Israelul a acceptat un armistițiu de 60 de zile în Gaza. Așteaptă și răspunsul Hamas, căruia îi transmite un ultimatum: oferta „nu se va îmbunătăți – va deveni doar mai rea”.
- Cu cine locuiți? Cu soția și soțul ei. Pare scenariu de film, dar este realitatea creată de familiile moderne din SUA. De dragul copiilor, unele femei acceptă să stea în casă și cu fostul soț și cu actualul. Și situația financiară este ușurată de aranjament – cei trei adulți împart cheltuielile de zi cu zi.
- Au făcut din noapte zi și din vară, primăvară. Plaja din Emiratele Arabe, unde te duci când apune soarele și te bronzezi la lună. Detalii îți aduc imediat la Știu.
TOP ARTICOLE
- Noile planuri-cadru de liceu schimbă examenul de Bacalaureat din 2030. Care sunt noile probe pe care le vor susține elevii
- Nicușor Dan are nevoie de consilieri competenți, cu tact, fini psihologi, care să știe să comunice
- Jeff Bezos și Lauren Sanchez își fac nuntă regală în Veneția, timp de trei zile și nopți: Câte milioane de Euro a costat
Partenerii noștri