Din juriul de astăzi fac parte Mădălin Mihai, Felix Damian și invitatul special Sorin Constantinescu, CEO Gaming Consulting
- Uleiul care va fi folosit pentru încoronarea regelui Charles al III lea a fost produs timp de 8 luni, în secret. Rețeta pentru ulei a fost luată din Biblie și este o reinterpretare modernă a uleiului imaginat de Moise. Regele Charles va fi încoronat pe 6 mai la Londra.
- Maia Sandu se teme de ce e mai rau din partea lui Putin – rusii vor o lovitura de stat în Moldova, trimit trupe sub acoperire ca să ia ostatici și să atace instituții publice, spune președintele republicii Moldova.
- Nu excludem varianta obiectelor extraterestre, spune Pentagonul. SUA a mai doborat înca patru obiecte zburatoare dubioase care survolau America, după apariția balonului chinezesc. Replica chinezilor – nu spionam nimic, și SUA a avut zece baloane în China, în ultimul an.
- Nu-ți mai găsești locul în casele din Franța, mai ales dacă ești mai înalt. Un proiect de lege stabilește noi standarde la apartamente: se poate trăi și într-un apartament de 1,80 înalțime. Economie sau umilință?
- Daca încă mai aveați îndoieli, economia României chiar stă bine. După FMI, și Comisia Europeană privește spre România cu speranță: economia crește peste așteptările noastre. Și o să o țină tot așa și în 2024.
- Paradoxul lui Nicușor Dan – o fi primarul Capitalei olimpic la matematică, dar nu știe să numere câte cladiri au nevoie de consolidare în București. E și vina proprietarilor, spune domnul primar – fac modificări fără să ceară aprobare.
- Pentru francezi, strugurii sunt tot mai acri. Mii de hectare de vie scoase din pământ – vinul nu mai e rentabil.
TOP ARTICOLE
- Iranul vrea să își crească bugetul pentru apărare cu 200%. Generalul Reza Ashtiani: „Putem ține un război de 10 ani”
- Generația Z răspunde la telefon, dar nu spun „Bună ziua”. Tinerii spun că este datoria celui care sună să vorbească primul
- Marea Britanie introduce lecții anti-misoginie în programa școlară de educație sexuală
Partenerii noștri