- Jumătate vor consuma vinul moderat, ceilalți aleg abstinența.
- Studiul vizează doar persoane între 50 și 75 de ani.
- Participanții sunt monitorizați de 500 de medici din Spania.
- Studiul nu e finanțat de industria alcoolului.
- Proiectul primește 2,5 milioane euro de la UE.
Studiul care te lasă să bei alcool în fiecare zi timp de 4 ani – doar ca să-ți arate ce efecte nocive are. 10 mii de voluntari și 500 de medici iau parte la cel mai mare experiment în Spania. Scopul – să arate efectele consumului moderat de vin, în special cel roșu. Voluntarii au fost împărțiți în două categorii: jumătate vor consuma cel puțin trei pahare de vin pe săptămână, ceilalți se vor abține complet de la alcool pe durata studiului. Femeile participante au între 55 și 75 de ani, iar bărbații între 50 și 70.
Studiul are un scop precis – să rezolve dezbaterile cu privire la efectele alcoolului asupra sănătății. Experimentul nu este finanțat de industria alcoolului, ci cu fonduri publice europene – 2,5 milioane de euro în primă fază, însă urmează să existe finanțări suplimentare din Spania și Statele Unite.
TOP ARTICOLE
- Ministerul Sănătății din Franța pregătește spitalele de război. Estimările prevăd între 10.000 și 50.000 de pacienți
- WhatsApp lansează Writing Help, un asistent A.I. pentru mesaje. Inteligența Artificială rescrie textele în stil profesional, amuzant sau suportiv
- Taco Bell testează A.I. vocal în peste 500 de drive-through-uri. Până acum, clienții se plâng de erori și timpi de așteptare
Echipa din spate speră să aibă primele rezultate la începutul anului 2029. Ce vom afla, mai exact? Care este variantă mai bună pentru sănătate – abstinența totală de la alcool sau consumul moderat de vin, în special cel roșu. Nu este exclusă nici varianta în care ambele variante au același impact asupra oamenilor.
Partenerii noștri