- Elevii și studenții au protestat ieri față de tăierea burselor.
- Elevii și sudenții critică eliminarea burselor de merit.
- Bursele de merit vor fi limitate la 15% din elevii unei clase.
- Și profesorii anunță proteste săptămâna viitoare.
- Profesorii spun că creștterea normei didactice este iresponsabilă.
Elevii și studenții au pornit ieri în marș din Piața Universității spre Palatul Victoria, pentru a protesta față de intenția Ministerului Educației pentru anul școlar 2025-2026 de a limita bursele de merit la 15% din elevii fiecărei clase și de a elimina bursele de excelență olimpică.
Profesorii iau și ei exemplul elevilor și studenților. Sindicaliștii din învățământ au anunțat că vor protesta și ei în fața Guvernului săptămâna viitoare. Timp de 4 zile, profesorii vor picheta Guvernul, Parlamentul, și sediile partidelor, iar la protest sunt așteptați două mii de sindicaliști.
În online, există deja mai multe petiții pentru păstrarea actualului sistem de burse, cu burse de merit peste media 9,50 și burse de excelență pentru elevii olimpici național și internațional. Petițiile vin în contextul în care vor rămâne două categorii de burse din septembrie 2025, a anunțat ministrul Daniel David: burse de merit, cu condiția unei medii minime de 9, pentru cel mult 15% dintr-o clasă, și burse sociale.
În contextul modificărilor propuse de Ministerul Educației pentru anul școlar 2025-2026, care prevăd limitarea burselor de merit la 15% din elevii fiecărei clase și eliminarea burselor de excelență olimpică, au fost inițiate mai multe petiții online. Acestea solicită menținerea criteriului de acordare a burselor de merit pentru toți elevii cu media peste 9,50 și păstrarea burselor de excelență pentru elevii olimpici. În doar trei zile, petițiile au adunat aproape 100.000 de semnături, evidențiind nemulțumirea față de noile reglementări.
TOP ARTICOLE
- Iranul vrea să își crească bugetul pentru apărare cu 200%. Generalul Reza Ashtiani: „Putem ține un război de 10 ani”
- Generația Z răspunde la telefon, dar nu spun „Bună ziua”. Tinerii spun că este datoria celui care sună să vorbească primul
- Marea Britanie introduce lecții anti-misoginie în programa școlară de educație sexuală
Una dintre petiții, cu peste 87.000 de semnături, critică propunerea de a limita bursele de merit la doar 15% dintre elevii unei clase, indiferent de media obținută. Semnatarii susțin că această măsură afectează negativ elevii care obțin medii între 9,50 și 10, privându-i de recunoașterea meritelor lor. Aceștia solicită revenirea la regula acordării burselor de merit tuturor elevilor cu media ≥ 9,50 și eliminarea procentului fix de 15%, considerat inechitabil.
O altă petiție, adresată premierului și altor oficiali, avertizează asupra reducerii fondurilor alocate burselor școlare și universitare. Semnatarii cer menținerea cadrului legal actual privind bursele și respectarea raportării burselor studențești la salariul minim brut, subliniind importanța acestor burse pentru elevii și studenții din medii defavorizate.
Cea de-a treia petiție, semnată de peste 750 de persoane, atrage atenția asupra riscului eliminării burselor de excelență olimpică I și II. Deși acestea reprezintă un procent nesemnificativ din totalul burselor, ele sunt esențiale pentru sprijinirea performanței deosebite a elevilor care obțin premii la olimpiadele naționale și internaționale. Semnatarii consideră că eliminarea acestor burse ar descuraja excelența în educație.
Partenerii noștri