- Piedone susține că i-a fost încălcat dreptul la demnitate.
- DNA neagă o posibilă implicare în mediatizarea stenogramelor.
- DNA a instrumentat dosarul în care Piedone este cercetat penal.
Fostul șef de la ANPC, Cristian Popescu Piedone, se simte umilit de statul român – „mi s-a încălcat dreptul la demnitate, la viață privată și dreptul de a fi om„, spune Piedone, după ce mai multe site-uri au publicat stenograme care conțin o certă cu soția. Direcţia Naţională Anticorupţie, care a instrumentat dosarul în care Piedone este acuzat că a și-a anunțat un apropiat că vine în control, susține că instituția nu a avut nicio implicare în divulgarea stenogramelor. Piedone a fost demis din funcția de președinte al ANPC, post pe care îl ocupa din februarie.
„Statul mă acuză că…sunt om. Că am slăbiciuni, că am prieteni, că mă cert cu nevasta, că sunt mândru (uneori, exagerez ce-i drept)….Sunt tot ce vor ei și poate chiar mai mult. Sunt OM. Degetul mulțimii e îndreptat spre mine, a doua oară, pentru că așa spune statul. Un stat ale cărui legi sunt aplicate pe dușmani, dar sunt interpretate cu prietenii”, scrie Piedone, pe pagina sa de Facebook.
„Eu sunt un luptător și nu voi renunța niciodată la lucrurile și oamenii în care cred. Mă voi apăra și, cu ocazia asta, îi voi apăra și pe aceia care nu se pot apăra. Mie mi s-a încălcat dreptul la demnitate, la viață privată și dreptul de a fi OM”, mai spune Piedone.
Șeful DNA, Marius Voineag, susține că stenogramele controversate din dosarul lui Cristian Popescu Piedone au fost folosite de procurori pentru a demonstra că Piedone folosea frecvent telefonul șoferului.
TOP ARTICOLE
- Iranul vrea să își crească bugetul pentru apărare cu 200%. Generalul Reza Ashtiani: „Putem ține un război de 10 ani”
- Marea Britanie introduce lecții anti-misoginie în programa școlară de educație sexuală
- Generația Z răspunde la telefon, dar nu spun „Bună ziua”. Tinerii spun că este datoria celui care sună să vorbească primul
Pe tema apariției în spațiul public a stenogramelor cu cearta între Piedone și soția a reacționat și ministrul Justiției, Radu Marinescu, care spune că încalcă dispozițiile din Codul de Procedură Penală.
„Nu este normal ca aceste probe să apară public, cu atât mai mult cu cât este vorba de aspecte care pot să țină de sfera familială, de anumite chestiuni pe care nici nu vreau să le comentez”, a declarat Marinescu.
Fostul șef de la ANPC este acuzat de DNA că, pe 7 martie, l-a prevenit pe reprezentantul Hotelului Internaţional din Sinaia că subordonații săi urmează să efectueze în aceeași zi un control la societatea acestuia, precum și obiectivele controlului.
Partenerii noștri