O femeie din SUA a vrut „să fure” Graceland, domeniul lui Elvis Presley

O femeie din SUA a vrut „să fure” Graceland, domeniul lui Elvis Presley
  • Ea a pretins că i-a dat Lisei Marie 3,8 milioane de dolari înainte să moară.
  • Femeia a avut acte false cu care a încercat să dovedească împrumutul.
  • Ea a spus că Lisa Marie a garantat împrumutul cu Graceland.

Năravul din fire nu are lecuire….ba chiar poate fi perfecționat. Cu o istorie de peste 20 de ani de înșelăciuni și multe infracțiuni, o americancă s-a gândist să dea lovitura de grație: a gândit un plan elaborat prin care să intre în posesia proprietății lui Elvis Presley, Graceland.

Femeia de 53 de ani a făcut o firmă de investiții fantomă și a susținut că Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis, i-ar datora 3,8 milioane de dolari pentru care a garantat cu domeniul Graceland. A avut toată documentația necesară, acte de la avocați, notari, chiar și un contract de împrumut fals, aparent semnat de Lisa Marie.

Nepoata regelui pop, care astăzi administrează Graceland, nu a crezut povestea cum că mama ei ar fi făcut o astfel de afacere și a refuzat cererea. Așa că infractoarea a dat anuț în ziar că domeniul este scos la licitație. FBI a deschis o anchetă în acest caz, dar asta nu a împiedicat-o pe infractoare. A trimis un mail către presă în care a creat impresia că toată înșelătoria a fost pusă la cale de un grup de nigerieni.

„Mama mea a intrat și a ieșit din închisoare de când aveam cinci sau șase ani, așa că nu m-a surprins cu adevărat că a încercat o altă înșelătorie, dar amploarea acesteia este greu de crezut. Cu siguranță a avut curajul să încerce așa ceva.”, a spus Steve Sullins, fiul femeii.

Acum, ea și-a recunoscut întreaga vină și o așteaptă cel puțin 20 de ani de închisoare. Graceland este una dintre cele mai emblematice proprietăți din America și sute de mii de turiști o vizitează în fiecare an.