- 21 dintre orașele italiene au intrat în alertă maximă.
- Temperaturile în Germania vor depăși zilele acestea 38 de grade.
- Canicula s-a simțit cel mai mult în Spania și Portugalia.
- În Turcia, echipele de salvare au evacuat peste 50.000 de oameni.
- Canicula a provocat mai multe incendii în Turcia, Grecia și Croația.
- Valul de căldură a scăzut nivelul în fluviul Rin și a afectat comerțul.
- Zilele următoarele termometrele de la noi depășesc 40 de grade.
Termometrele au urcat la 46 de grade în Spania și Portugalia, iar francezii au intrat în alertă roșie – peste 200 de școli au fost închise de autorități din cauza caniculei. Ministrul francez al Climei a spus că situația e „fără precedent” – s-au înregistrat cele mai călduroase temperaturi pentru luna iunie weekend-ul trecut. Nici italienii nu stau prea bine – 21 de orașe sunt în alertă maximă. În Germania temperaturile vor crește mai mult de 38 de grade zilele următoare.
Valul de căldură a scăzut nivelul apei în fluviul Rin, o rută importantă pentru transportul pe apă. Din cauza asta, navele de marfă nu au mai putut transporta cantități mari, iar costurile de transport au crescut. În Turcia, echipele de salvare au evacuat peste 50.000 de oameni, cei mai mulți din Izmir, un oraș turistic aflat în vestul țării. În același timp, pompierii s-au luptat cu sute de incendii de vegetație izbucnite în ultimele zile.
Focul s-a extins rapid din cauza vântului puternic, care a atins viteze de 120 km/h, și a distrus cel puțin 20 de locuințe. Incendii de vegetație au apărut și în Croația, unde autoritățile au emis avertismente de temperaturi extreme pentru zonele de coastă. O atenționare similară este valabilă și în Muntenegru.
TOP ARTICOLE
- Iranul vrea să își crească bugetul pentru apărare cu 200%. Generalul Reza Ashtiani: „Putem ține un război de 10 ani”
- Marea Britanie introduce lecții anti-misoginie în programa școlară de educație sexuală
- Generația Z răspunde la telefon, dar nu spun „Bună ziua”. Tinerii spun că este datoria celui care sună să vorbească primul
În Grecia, temperaturile se mențin în jur de 40 grade de câteva zile. În apropiere de Atena, mai multe localități de pe litoral au fost cuprinse de incendii săptămâna trecută. Mai multe case au ars, iar locuitorii au fost nevoiți să plece din calea flăcărilor.
Și la noi, temperaturile depășesc 40 de grade în unele zone. Meteorologii spun că va fi cel mai intens val de căldură din acest an, cu valori record pentru luna iulie. Disconfortul va fi mai mare în orașe mari, ca București, din cauza betonului și asfaltului.
În paralel, Eurobarometrul a arătat că 85% dintre europeni au considerat schimbările climatice o problemă gravă. Opt din zece au susținut obiectivul Uniunii Europene de neutralitate climatică până în 2050. 77% au declarat că investițiile în energie curată costă mai puțin decât daunele produse de criza climatică. 88% au vrut mai multă energie regenerabilă, 75% au legat securitatea energetică de reducerea importurilor de combustibili fosili, arată eurobarometrele.
Partenerii noștri