Elon Musk a lansat o campanie împotriva Netflix și conținutului woke. Miliardarul îi îndeamnă pe urmăritori să renunțe la abonamente

  • Elon Musk afirmă că Netflix promovează o agendă care spălă creierele copiilor.
  • În 3 zile, Musk a postat pe X 26 de mesaje anti-Netflix.
  • Elon Musk este tatăl unei fete transgender, Vivian Wilson.

Elon Musk face filmul lui de acțiune… împotriva platformelor de streaming. Miliardarul regizează scena în care filmele și comunitate LGBTQ sunt personajele negative și îndeamnă oamenii să își anuleze abonamentele la Netflix.

Doar în ultimele 3 zile a postat pe contul său de X 26 de mesaje în care-și îndeamnă cei 227 de milioane de urmăritori să boicoteze platforma ca semn de protest față de apucăturile woke și incluziunea personajelor LGBTQ+.

„Renunțați la Netflix pentru sănătatea copiilor voștri!”, spune miliardarul, care e de părere că platforma de streaming are o agendă să spele pe creier tinerii, cu conținut care promovează drepturile minorităților sexuale.

Elon Musk e tatăl unei fete transgender, Vivian Wilson, care și-a criticat public în repetate rânduri tatăl și care în 2022 și-a schimbat numele ca să „nu mai fie legată în niciul fel de tatăl ei biologic”.

Și la noi, George Simion s-a grăbit să-l copieze pe Musk și i-a preluat mesajul. Spune că și el și-a anulat abonamentul, și îi îndeamnă pe români să-i urmeze exemplul.