- Elisa Podaru, o adolescentă, le spune părinţilor ce nu au voie să facă pe reţelele sociale
- Adolescentul crede că este pus în ipostaze penibile când postezi albumul de familie în mediul online sau le dai follow prietenilor lor
- Tinerii se simt stânjeniţi sau chiar spionaţi dacă procedezi astfel
Ai vrea să ştii ce atitudine trebuie să ai faţă de copilul tău, dacă vrei să nu-ţi dea unfriend pe Facebook sau unfollow pe Instagram? Elisa Podaru, o adolescentă de 19 ani, a făcut un top al lucrurilor pe care nu ai voie să le faci pe reţelele de socializare. Ceea ce tu crezi că este normal, pe copilul tău s-ar putea să-l incomodeze.
Adolescentul crede că este pus în ipostaze penibile când postezi albumul de familie în mediul online. Nu-i place nici să dai share sau să comentezi la toate fotografiile. Mare atenţie, nu e o idee bună să dai follow prietenilor lui sau să le comentezi la poze. Copiii nu vor să apară nici măcar în liveuri pe Facebook sau Instagram. De multe ori se simt spionaţi, dacă procedezi astfel. Mama Elisei spune că a învaţat cum trebuie să procedeze ca să nu mai aibă discuţii cu fiica ei.
„De exemplu, mama, vreau să-ţi zic că m-a deranjat că ai postat această poză. Este destul de irelevantă pentru social media. Nu interesează pe nimeni că eu luam micul dejun şi nu înteleg de ce ai făcut chestia asta.“
(mama) „Da, mă, dar focusul era pe cheful tău nebun de a te duce la şcoală.“
TOP ARTICOLE
- Tot mai multe branduri mari adoptă campanii anti‑Inteligență Artificială. Heineken și Aerie sunt cele mai recente care s-au alăturat curentului
- 6 din 10 elevi spun că gândesc mai puțin de când folosesc Inteligența Artificială. 80% folosesc zilnic A.I. pentru școală și teme
- 6 din 10 studenți din România spun că știu să-și gestioneze banii bine. Ce domenii atrag cei mai mulți tineri
(fata) „Da, dar nu interesa pe nimeni, asta e problema mea.“
Uite ce mărturisește Elisa Podaru: „Cel mai mult mă deranjează adăugarea prietenilor mei. Comentarea lor la poze şi pozele cu mine postate de când eram mică. Simt că mi-ar invada viaţa mea socială. Crezi că voia să vadă ce faci? Unde te duci? Câteodată da, ştiu că mai am discuţii cu ei despre ce fac eu. Şi ştiu anumite lucruri pe care eu nu le-am postat şi au postat pritenii mei şi e puţin ciudat. Mă simt invadată, nu aş mai avea subiecte de discuţie cu ei“.
Ana-Maria Ghiban, mama tinerei, spune: „Să ai un articol cu vreo 6 de NU. Nu faceţi asta, nu mai postaţi, nu mai daţi share, e destul de curajos. Dar mi-a plăcut ideea. M-am regăsit în multe lucruri pe care le-a spus în articol, am avut de multe ori discuţii: «Te rog, nu mai posta poze cu mine!» Dar în timp m-am obişnuit să întreb eu: «Pot să postez poza asta pe Facebook?» Nu-i deranjează doar pe ei, cred că şi pe noi ne-ar deranja. Mediul virtual este pentru ei un refugiu, nu ar vrea ca părinţii să fie tot timpul acolo ca nişte iscoade şi să-i urmărească.“
- ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, 29 octombrie 2025. Digital îți merge bine!
- Adrian Sârbu: TU plătești 25 de taxe pe an, adică 35% din banii TĂI, din care trăiesc ei, 1.300.000 de bugetari
- Administrarea finanțelor României ar putea fi făcută de o platformă asistată de A.I. Ce poate învăța țara de la modelul din Albania
- Amazon a anunțat că va concedia peste 14.000 de angajați din divizia corporativă. Compania vrea să investească mai mult în A.I.
- ȘTIU, 29 octombrie, ora 8:00, cu Sebastian Ujică și Ana Maria Rus
Partenerii noștri


