Donald Trump lansează pe site-ul Casei Albe o pagină numită „Infractorul media al săptămânii”, unde acuză presa de părtinire și fake news

  • Trump a lansat un index al presei neprietene pe site-ul Casei Albe.
  • Pe lista „infractorilor media” pune instituțiile de presă „părtinitoare”.
  • În fiecare săptămână, Casa Albă va publica o „listă a rușinii”.
  • Săptămâna aceasta pe listă sunt Boston Globe sau CBS News.
  • În „Hall of Shame” mai apar CNN, MSNBC și Washington Post.

Donald Trump a lansat un Hall of Shame pe site-ul Casei Albe, unde va publica săptămânal instituțiile de presă pe care le acuză de părtinire și fake news. Pagina se numește „Infractorul media al săptămânii”.

Cine e pe listă săptămâna asta? The Boston Globe, finalist la trei premii Pulitzer doar în acest an, CBS News şi The Independent. Potrivit Casei Albe, cele trei instituții au prezentat în mod eronat pozițiile lui Trump.

Printre neprietenii lui Trump se mai numără CNN, MSNBC și The Washington Post, acesta din urmă având la activ peste 70 de premii Pulitzer.

Trump își continuă războiul cu mass-media neprietene. Cel mai recent episod este procesul împotriva BBC, în care președintele american cere daune de 1 miliard de dolari. Până acum, ABC și CBS au acceptata să plătească 16 milioane de dolari ca să încheie litigiile cu Trump.