- La Senior Planet bătrânii învață cum să nu cadă în capcana escrocilor.
- FBI spune că fraudele împotriva vârstnicilor au explodat în ultimul an.
- Adulții de peste 60 de ani au parte de aceste cursuri gratuit.
Le iau banii și liniștea. Escrocii vizează americanii în vârstă cu tactici tot mai greu de depistat.
Oficialii federali din SUA au tras un semnal de alarmă. Escrocheriile care țintesc seniorii sunt din ce în ce mai multe și mai sofisticate. Comisia Federală pentru Comerț a zis că infractorii se dau drept polițiști, agenți sau alți oficiali și cer bani urgent prin telefon sau online.
Ca răspuns, Asociația Americană a Persoanelor Pensionate a lansat programul Senior Planet. Americanii de peste 60 de ani învață gratuit cum să recunoască semnele unei escrocherii, cum să nu cadă în capcana mesajelor false și cum să refuze presiunea de a oferi informații sensibile.
TOP ARTICOLE
- Tot mai multe branduri mari adoptă campanii anti‑Inteligență Artificială. Heineken și Aerie sunt cele mai recente care s-au alăturat curentului
- 6 din 10 elevi spun că gândesc mai puțin de când folosesc Inteligența Artificială. 80% folosesc zilnic A.I. pentru școală și teme
- Tinerii sub 27 de ani nu mai vor filme cu scene sexuale sau drame. Ce conținut consumă cel mai des Generația Z
În multe cazuri, pierderile trec de 10.000 de dolari. În ultimii ani, aceste cazuri s-au cvadruplat. FBI spune că adulții în vârstă au depus cele mai multe plângeri anul trecut, cu pierderi medii de 83.000 de dolari – cu peste 40% mai mult față de anul anterior.
Rick Planos, unul dintre instructorii din Illinois, are o motivație personală. Mama lui a fost înșelată cu peste 2.500 de dolari în carduri cadou, după ce un escroc a convins-o că nepotul ei a fost arestat.
Partenerii noștri


