- Competițiile sportive din România au fost suspendate, rând pe rând, la începutul lunii martie
- Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a declarat că ziua de 1 iunie va fi decisivă în luarea unei decizii pentru sportul românesc
- Liga 1 ar putea fi reluată pe 13 iuniem, a anunțat președintele FRF, Răzvan Burleanu
Mai sunt 8 zile şi vom afla dacă şi ce activităţi sportive din România se vor relua în această vară. Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunţat că pe 1 iunie se vor lua decizii cu privire la toate sporturile.
Referitor la Liga 1, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat vineri, 22 mai, că începând cu 1 iunie jucătorii se vor putea antrena împreună, iar data de start a sezonului 2019-2020 va fi 13 iunie.
„Pe 1 iunie vom avansa data la care se poate începe Liga 1 şi vom defini clar reguli care să definească cadrul care să asigure sănătatea tuturor participanţilor, dar totul depinde de ce se întâmplă cu evoluţia pandemiei.
TOP ARTICOLE
- Iranul vrea să își crească bugetul pentru apărare cu 200%. Generalul Reza Ashtiani: „Putem ține un război de 10 ani”
- Generația Z răspunde la telefon, dar nu spun „Bună ziua”. Tinerii spun că este datoria celui care sună să vorbească primul
- Marea Britanie introduce lecții anti-misoginie în programa școlară de educație sexuală
Anunţul pe care îl vom face nu vizează doar fotbalul, ci întreg sportul. Dacă vom considera că sunt măsuri specifice fiecărui sport în parte, le vom lua”.
În acest moment, CFR Cluj este liderul din play-off, cu 30 de puncte, urmată de FCSB şi Universitatea Craiova, la egalitate de puncte, 26. Poziţiile 4 şi 5 sunt ocupate de Astra Giurgiu şi Botoşani cu câte 24 fiecare, iar ultimul loc este al grupării Gaz Metan Mediaş, 23 de puncte. În play-out Viitorul este lider cu 24 de puncte, în timp ce Dinamo este pe locul 4, la egalitate de puncte cu Hermannstadt, de pe poziţia a 3-a.
Partenerii noștri