Un profesor francez și-ar fi inventat propriul Nobel. A încercat să păcălească Academia Română. Anchetatorii spun că premiul exista doar pe internet

  • Un profesor din Franța e anchetat pentru fals și fraudă.
  • Profesorul a inventat o ceremonie de tipul Premiului Nobel.
  • Bărbatul și-a acordat singur medalia de aur pentru filologie.
  • Profesorul a chemat la ceremonie academicieni și politicieni.

Premiul pentru cea mai tare escrocherie merge la profesorul care a inventat fake-ul pentru premiul Nobel. Florent Montaclair, un profesor de literatură din Franța, este anchetat pentru fals și fraudă după ce procurorii au descoperit că premiul internațional pe care și l-a acordat în 2016 ar fi fost inventat chiar de el.

Profesorul a organizat o ceremonie fastuoasă în Parlamentul Franței, cu academicieni, politicieni și alți invitați importanți, unde a primit „Medalia de Aur pentru Filologie”, prezentată ca un fel de Nobel pentru lingvistică. Profesorul ar fi cumpărat medalia de la un bijutier din Paris cu doar 250 de euro și ar fi creat mai multe site-uri ca să pară totul credibil, scrie The Guardian.

Problema este că societatea internațională care oferea premiul nu exista în realitate, iar universitatea americană care apărea pe diploma lui de doctorat exista doar online, iar sediul era, de fapt, un magazin de bijuterii din Delaware.

Cazul a ieșit la iveală în 2019, după ce numele său a fost asociat cu acordarea unei noi distincții unui filolog român, moment în care jurnaliștii au început să verifice existența instituțiilor implicate. Investigațiile au scos la iveală că nu există nicio structură oficială în spatele premiului.

El a încercat să păcălească Academia Română și l-a numit pe filologul român Eugen Simion drept următorul laureat al premiului.