Dakota Johnson spune că a pierdut un rol după ce a fost considerată „arogantă”. Actrița a povestit că a salutat echipa, a dat proba, iar apoi a plecat

Dakota Johnson spune că a pierdut un rol după ce a fost considerată „arogantă”. Actrița a povestit că a salutat echipa, a dat proba, iar apoi a plecat
  • Dakota Johnson spune că nu a primit un rol pentru că ar fi arogantă.
  • Actrița a povestit că a salutat, a dat proba și după a plecat.
  • Echipa de producție au văzut gestul ei ca fiind arogant și lingușitor.
  • Dakota a zis că i s-a părut absurd pentru că ea a fost doar amabilă.

Dakota Johnson a povestit într-un interviu că nu a primit un rol dintr-un motiv neașteptat – când a intrat în platou, s-a prezentat, a dat mâna cu toată lumea, a jucat scena, apoi a plecat.

Din punctul ei de vedere, a fost amabilă, dar feedback-ul echipei de producție a fost unul negativ. Ei spun că a dat dovadă de aroganță prin gesturile ei și că a încercat să fie lingușitoare, așa că nu a luat rolul, scrie Variety.

Dakota a spus că i s-a părut o situație absurdă, pentru că ea doar a avut bun-simț. Experiența asta a contribuit la decizia ei de a-și face propria companie de producție.

Actrița spune că vrea mai mult de la industrie: mai multă creativitate, colaborare și implicare reală în proiecte. Ea a spus că i s-a întâmplat de mai multe ori să vadă filmul final abia la premieră și să realizeze că nu seamănă cu ce credea că face.

Anul acesta, Dakota Johnson apare în „Verity”, un thriller psihologic bazat pe romanul lui Colleen Hoover. Joacă alături de Anne Hathaway și Josh Hartnett, iar filmul ajunge în cinematografe pe 2 octombrie.