- Mi-e frică! M-a trezit din somn freza lui Arafat, la 4 dimineața
- NU înjura primarul că nu curăță zăpada. Nu se aștepta să fie iarnă în februarie
- Nici eu nu îl așteptam pe Arafat, să mă trezească din toate spaimele vieții
Mi-e frică.
M-a trezit din somn freza lui Arafat.
La 4 dimineața.
„Ninge!
Evită deplasarea cu autoturismul.
Și NU înjura primarul de mamă.
Pentru că nu curăță zăpada.
Trebuie să înțelegi.
L-a luat iarna prin surprindere.
În februarie.
NU se aștepta.”
Nici eu nu îl așteptam pe Arafat, la 4 dimineața.
Să-mi trezească toate spaimele vieții.
Cu freza lui de dentist.
Ca un fluierat de milițian care o să-ți ia carnetul.
Și pe care nu-l poți înjura de mamă.
Că e și el tot un fel de primar.
Ce viață de tot Arafatul!
Mai și ninge.
Ce vină am eu că ninge?!
Că mi-e frică de dentiști, de milițieni,
De drone de la ruși,
Și de iarna asta nucleară?
De care ne mai despart doar 85 de secunde.
Dacă nu ți-am spus-o, ți-o repet.
Ninge din vina LOR.
Că și-au dat pensii nesimțite.
Și NU se mai satură de furat.
Mă mai și trezesc la 4 dimineața.
Când visam că ninge, ca în copilărie.
Mă dădeam cu sania și eram fericit.
Nu știam de frig.
Și nici de frică!
TOP ARTICOLE
Partenerii noștri


