- Biroul Politic Național al PNL i-a acordat vot de încredere lui Ilie Bolojan.
- Bolojan a cerut grupului PNL din Parlament să nu saboteze partidul.
- PSD vrea adoptarea pachetelor de relansare economică și solidaritate
- Opoziția pregătește două moțiuni simple și una de cenzură.
- 18% din banii cheltuiți de guvern anul trecut au venit din împrumuturi.
Biroul Politic Național al PNL i-a acordat, luni seara, un vot de încredere președintelui partidului, premierul Ilie Bolojan. Conform unui comunicat al PNL, au fost înregistrate 47 de voturi „pentru” și trei voturi „împotrivă”. Ședința Biroului Politic Național al PNL a avut loc la Vila Lac. Totuși, președintele PNL nu a reușit să îi schimbe pe șefii filialelor cu rezultate slabe, inclusiv pe unii din București.
Raluca Turcan și Daniel Fenechiu propun un proiect care modifică legea de funcționare a Curții Constituționale
Raluca Turcan și Daniel Fenechiu propun un proiect care modifică legea de funcționare a Curții. Ce prevede proiectul? Judecătorii care absentează nemotivat să fie sancționați cu 10% din indemnizația brută. Cei care absentează de cel puțin trei ori consecutiv, nemotivat, de la ședințe să fie revocați, la fel și cei care se află în incompatibilitate. Proiectul, spun inițiatorii, ar face imposibilă boicotarea lucrărilor Curții, de genul amânărilor repetate pe legea pensiilor magistraților.
Parlamentul și-a reluat ieri activitatea, iar opoziția pregătește două moțiuni simple și una de cenzură. Vizați sunt ministrul de Externe, Oana Țoiu, ministrul Apărării, Radu Miruță, și, firește, guvernul. Guvern care și-a revenit ușor anul trecut din punct de vedere al cheltuielilor. Totuși, 18% din banii cheltuiți au fost luați pe datorie, arată datele Ministerului Finanțelor. 92% s-au dus pe cheltuieli directe, adică pensii, salarii, bunuri și servicii sau dobânzi. Pentru cheltuieli de capital, guvernul a alocat doar 8%.
TOP ARTICOLE
PSD îi pune condiții dure lui Bolojan. A decis ieri că va susține adoptarea de urgență a pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate. Cele două, spune Sorin Grindeanu, sunt obligatorii, nu sunt negociabile.
Biroul Politic Național al PNL a dat un vot de încredere, luni seara, pentru președintele partidului, premierul Ilie Bolojan.
Ieri, la prânz, în ședința de la grupul PNL din Parlament, Bolojan le-a cerut colegilor săi să nu saboteze partidul din interior. „Nu vă cer să mă susțineți pentru măsurile pe care le iau, dar vă cer să nu ne torpilăm”, a spus premierul în ședință.
Partenerii noștri


