- Directorii devin arbitrii ai timpului de lucru acasă.
- Temele la școala primară se plafonează la o oră pe zi.
- La gimnaziu și liceu, elevii nu mai au teme care durează peste două ore.
Ministrul Educației, Daniel David, i-a luat în vizor pe directorii școlilor și pe diriginți. După ce a mărit norma didactică a profesorilor, David le dă și directorilor și diriginților ceva în plus de făcut. Potrivit unui ordin de ministru, diriginții trebuie să-i monitorizeze pe ceilalți profesori dacă le dau elevilor teme de maximum 2 ore, în gimnaziu și liceu. Dacă nu, îi raportează la director. La clasele primare, rolulde polițist va fi asumat de directorul școlii care verifică dacă învățătorii le-au dat teme de maximum 1 oră elevilor.
În timp ce noi avem probleme cu temele pentru acasă, britanicii au probleme cu elevii care nu vin la clasă.
TOP ARTICOLE
- Toată planeta sărbătorește Record Store Day. Artiștii lansează ediții limitate de discuri, iar valoarea acestora crește chiar și de 100 de ori. Cel mai scump vinil s-a vândut cu 3000 de lire: albumul „1989” al lui Taylor Swift
- O Tesla, setată pe modul Full Self-Driving, a trecut de barieră și a ajuns în fața unui tren. Șoferul spune că sistemul nu a identificat trecerea la nivel cu calea ferată
- ȘTIU, 17 aprilie, ora 20:00, cu Lucian Nemoiu și George Mihalcea. Invitat: Mike Basic Jackpot
Numărul elevilor care lipsesc de la mai mult de jumătate din ore s-a triplat în Anglia după pandemia de COVID. O școală din Manchester a găsit însă o metodă inedită pentru a rezolva problema: recompense atractive și tombole cu premii mari. ELevii au posibilitatea de a câștiga premii substanțiale precum televizoare cu diagonala de 40 de inchi, biciclete sau vouchere cadou de 100 de lire sterline.
Partenerii noștri


