Doar 66% din mașinile aflate în circulație la orele de vârf sunt din București. Traficul va ajunge la 182.000 de autoturisme în 2030

  • Doar 96.000 de autoturisme din trafic sunt înmatriculate în București.
  • 150.000 de autoturisme sunt simultan în trafic la ore de vârf.
  • Bucureștiul are 1,3 milioane de autoturisme înmatriculate în total.

Stai în trafic la oră de vârf? Doar două din 3 mașini sunt din București la acea oră. La orele de vârf, în traficul din Capitală, sunt cam 145.000 de autoturisme care circulă simultan, potrivit Planului de mobilitate urbană durabilă.

Doar 66% dintre ele – adică 96.000 – sunt autoturisme înmatriculate în Capitală. Alte peste 29.000 de autoturisme provin din Ilfov și peste 18.000 din traficul extern.

În condițiile în care, în București, sunt înmatriculate în total 1,3 milioane de autoturisme, un calcul simplu arată că, de fapt, cele 96.000 de autoturisme care stau bară la bară la orele de vârf, sunt doar 7% din autoturismele înmatriculate în București.

Traficul va deveni din ce în ce mai aglomerat. Planul de mobilitate estimează că numărul de autoturisme din trafic va creşte cu 25% până în 2030 și va ajunge, în orele de vârf, la 182.000 de autoturisme. Ce soluții există? Fiecare politician are o idee.

Pentru a reduce traficul la orele de vârf, primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a propus interzicerea circulaţiei autovehiculelor de aprovizionare, curierat şi salubrizare între orele 07:00–10:00 şi 16:00–19:00. Dan Cristian Popescu, consilier PSD, vine cu o propunere mai radicală: o taxă de acces tip rovinietă pentru vehiculele neînmatriculate în Bucureşti sau Ilfov care circulă în Capitală.