Bărbatul din Noua Zeelandă care și-a răpit cei 3 copii în 2021 a fost găsit de poliție. Cum arată adăposturile în care au fost ținuți

  • Bărbatul din Noua Zeelandă a reușit să evite poliția timp de 4 ani.
  • Bărbatul a fost ucis în timp ce încerca să jefuiască un magazin.
  • Unul dintre copiii săi i-a condus pe polițiști în tabăra unde locuiau.
  • Polițiștii i-au găsit în tabără pe ceilalți doi copii răpiți.
  • Poliția caută acum posibili complici ai bărbatului.
  • Bărbatul fusese dat în urmărire în 2022, când nu a venit la tribunal.
  • Copiii, de 9, 10 și 12 ani, preluați de autorități, vor fi înapoiați mamei.

Povestea tatălui din Noua Zeelandă care și-a răpit cei trei copii și a fugit cu ei în 2021, a ajuns la final. Bărbatul, care a reușit să evite 4 ani poliția, a fost găsit în timp ce încerca să jefuiască un magazin. În schimbul de focuri care a urmat, după ce a rănit un polițist, bărbatul a fost ucis. Împreună cu el era și unul dintre cei trei copii, care a scăpat nevătămat. Copilul i-a condus pe anchetatori la una dintre taberele improvizate unde locuiau.

Tabăra era plasată într-o zonă izolată, cu vegetație densă. În tabără, polițiștii i-au găsit pe ceilalți doi copii, corturi, provizii, ATV-uri și trei arme de foc. Poliția caută acum posibili complici ai bărbatului, cei care i-ar fi furnizat ATV-urile și armele de foc.

Copiii au fost preluați de autorități și vor fi înapoiați mamei, care îi așteaptă de 4 ani. Bărbatul fusese dat în urmărire în 2022, după ce nu s-a prezentat la audieri, în tribunal.