Aplicația Tea a ajuns pe primul loc în App Store în America. Femeile postează recenzii anonime despre bărbați

  • Pe aplicația Tea, femeile postează recenzii anonime despre bărbați.
  • Aplicația a ajuns pe primul loc în Apple App Store în America.
  • Femeile postează pe aplicația Tea poze și detalii despre bărbați.
  • Femeile nu pot face capturi de ecran pe aplicația Tea.
  • Un abonament lunar pentru funcții premium pe aplicația Tea,costă 15 dolari.

Aplicația care le salvează pe femei de dezamăgiri în dragoste a ajuns pe locul unu în Apple App Store din America. Domnișoarele și doamnele folosesc aplicația Tea care le permite să evalueze bărbații în mod anonim, scrie Business Insider.

Femeile postează fotografii și informații despre cei pe care i-au întâlnit și scriu recenzii. Aplicația le permite să ceară mai multe detalii despre bărbați – cum se poartă, cum vorbesc, dacă au fost sau nu agresivi sau din contră … dacă sunt gentleman. Utilizatoarele reacționează cu steaguri verzi și roșii – adică green sau red flags.

Aplicația Tea oferă 5 căutări gratuite pe lună, iar un abonament lunar pentru funcții premium, costă 15 dolari. Aplicația nu permite capturi de ecran. 10% din profit merge către o linie de ajutor pentru victimele violenței domestice. Aplicația Tea, lansată în 2023, atrage și critici din cauza potențialului de acuzații false și lipsa de echilibru.