
- Dalai Lama împlinește duminică, 6 iulie, 90 de ani.
- Dalai Lama a prezis că va trăi până la 110 ani.
- China spune că doar ea are dreptul de a alege noul Dalai Lama.
Dalai Lama își caută înlocuitor. Liderul spiritual al tibetanilor, care împlinește duminică 90 de ani, va vorbi săptămâna aceasta în fața a peste 100 de lideri budiști tibetani, cu ocazia întâlnirii religioase dedicată zilei sale de naștere – este așteptat să dea detalii legate de alegerea succesorului său, care, după tradiția tibetană, va fi un copil în care se va reîncarna spiritul lui Dalai Lama după moarte. Se pregătește de tranziție, dar nu pleacă așa ușor – la începutul anului a prezis că va muri la 110 ani, scrie Reuters.
El a declarat anterior că s-ar putea reîncarna în India, unde trăieşte în exil, lângă oraşul Dharamshala, din nordul Himalaya. A fost identificat ca reîncarnarea predecesorului său când avea doi ani.
Nu e însă singurul care face planuri pentru viitorul Dalai Lama – guvernul chinez își asumă exclusiv dreptul de a alege succesorul și exclude ideea ca un „exilat politic” să reprezinte poporul tibetan. Dalai Lama, care în prezent trăiește în India, susține că înlocuitorul său se va naște în afara Chinei și le cere adepților săi să respingă orice variantă desemnată de Beijing.
TOP ARTICOLE
- Nicușor Dan are nevoie de consilieri competenți, cu tact, fini psihologi, care să știe să comunice
- Jeff Bezos și Lauren Sanchez își fac nuntă regală în Veneția, timp de trei zile și nopți: Câte milioane de Euro a costat
- Guvernul Bolojan a primit votul Parlamentului după validarea în comisii. Bolojan: „Să cerem scuze cetățenilor pentru situația în care am ajuns”
Conferinţa religioasă din această săptămână, care se desfăşoară pentru prima dată după 2019, va reuni peste 100 de lideri budişti tibetani şi va include o declaraţie video a Dalai Lama. Organizatorii au anunţat că printre participanţi se va număra şi starul de la Hollywood Richard Gere, adept al budismului tibetan.
Dalai Lama şi oficialii tibetani spun că există un sistem prin care guvernul în exil îşi va continua activitatea politică, în timp ce oficialii Fundaţiei Gaden Phodrang a Dalai Lama vor căuta şi recunoaşte următorul Dalai Lama.
Partenerii noștri