Studenții americani iau plicuri cu miere pentru un sex mai bun. Ce conțin, de fapt, aceste suplimente?

  • Studenții americani iau plicuri cu miere pentru un sex mai bun
  • Tinerii cred că mierea are proprietăți energizante și afrodisiace
  • Unele pliculețe de miere conțin substanțe folosite în Viagra
  • Mierea luată în exces duce la dureri de cap, amețeli sau priapism
  • Producătorii americani nu scriu pe plicuri ce conține mierea

Un trend viral printre tineri: mierea consumată pentru „performanță” în dormitor. FDA avertizează asupra riscurilor ascunse.

Tinerii fac sex mai rar, dar mai dulce – înainte să se apuce de treabă, scot un plic de miere din buzunar pentru o partidă de vis.


Dacă pe vremea bunicilor mierea se lua pentru imunitate, acum studenții americani o iau ca să-și impresioneze partenerii în pat. Tinerii cred că alimentul are proprietăți energizante și afrodisiace naturale, dar situația nu e așa de dulce cum pare.

COUPLE IN BED

FDA: unele pliculețe conțin substanțe folosite în Viagra


Cercetătorii de la Food and Drug Administration au descoperit că unele dintre aceste pliculețe care se găsesc pe rafturile din orice supermarket american, conțin substanțe folosite și la medicamentele pentru disfuncții erectile, cum ar fi Viagra sau Cialis.


Mulți dintre producători nu scriu pe etichetă despre aceste subtanțe. Și când cineva îți zice că un pliculeț te face mai sigur pe tine, parcă nici nu mai stai să citești ce scrie pe el.


Psihologii: anxietatea de performanță alimentează fenomenul

Psihologii spun că studenții care au încercat trendul, au făcut asta din anxietate, presiunea primei experiențe, dorința de a impresiona și ca să nu-i mai bântuie gândul că „n-au fost destul de buni”.

Dacă e luată în exces, poate duce la dureri de cap, amețeli, vedere încețoșată și în cazuri grave, o erecție care nu mai trece. În plus, mierea are mult zahăr și există riscul să-ți crească glicemia sau să ai probleme cu dinții.